Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Duelul diplomatic ungaro-slovac a generat comentarii amare în presa europeană

„Regele Sfântul Ştefan nu este altceva, decât o paiaţă cocoţată pe un cal" - aceste cuvinte pronunţate de către Jan Slota, liderul Partidului Naţional Slovac, membru al coaliţiei de guvern de la Bratislava au fost suficiente pentru ca vizita din luna iunie, pregătită de multă vreme, a premierului ungar Ferenc Gyurcsany să fie amânată sine die. Ambasadorii celor două ţări au fost convocaţi la ministerele de externe respective, părţile şi-au etalat fără menajamentele acuzele şi protestele. Budapesta reproşează Slovaciei că premierul Robert Fico nu s-a distanţat de spusele partenerului său de coaliţie, că acesta a calificat drept extremist cel mai mare partid al opoziţiei ungare, partidul Fidesz al fostului premier Viktor Orban, în timp ce Bratislava protestează contra naţionalismului extremist şi rasist al organizaţiei paramilitare Garda Ungară şi contra tratamentului considerat abuziv la care a fost supusă comunitatea slovacă din comuna Pilisszentkereszt.

Conflictul ce pare mai degrabă a fi infantil şi ridicol, traduce de fapt teama premierului Gyurcsany, destabilizat în fruntea guvernului său minoritar, de a se afişa alături de Robert Fico, aliat al ultranaţionaliştilor slovaci, ca şi dorinţa premierului slovac de a mai strânge puncte de popularitate printr-o politică bătăioasă antimaghiară.

Duelul ungaro-slovac a generat comentarii amare în presa central-europeană. Cotidianul Sme din Bratislava scrie că ar fi timpul ca Fico să-şi abandoneze ungaro-fobia cu totul anacronică şi dăunătoare, Die Presse din Viena notează că în loc de politici comune, de pildă contra șomajului din Slovacia, cel mai mare din Uniunea Europeană şi contra stagnării economiei ungare cei doi vecini se ocupă de răscolirea inutilă a trecutului, Lidove Novini din Praga îl avertizează pe Robert Fico să nu rateze ocazia de a rezolva problemele bilaterale cu moderatul Gyurcsany, fiindcă cu naţionalistul Viktor Orban, revenind foarte probabil la guvern, va avea o treabă infinit mai dificilă

Budapesta, Laszlo Bihari

20/05/2008; 12h00