Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


DW: Estul Europei, în lipsă de cultură democratică

Ţărilor est-europene le lipseşte experienţa democratică şi cultura dezbaterilor politice, comentează analişti citaţi de Deutsche Welle, oferind ca exemplu situaţia politică din România. Bulgaria, care a aderat la UE împreună cu România în 2007, a primit tot o evaluare negativă. DW subliniază că cele două ţări suferă încă de pe urma apartenenţei la blocul comunist.

"În ultimele luni, o serie de măsuri controversate luate de state est-europene au declanşat alarma în Comisia Europeană. Analiştii cred că de vină este lipsa experienţei democratice", subliniază DW, notând că raportul Executivului UE a constatat probleme la capitolele stat de drept şi independenţa justiţiei.

De critici nu a scăpat nici Bulgaria. Potrivit analistului Wolfgang Höpken, profesor de Istorie a Europei de Sud-Est la Universitatea din Leipzig, aceste "deficite democratice" sunt cauzate parţial de experienţa limitată a României, dar şi a Bulgariei în menţinerea sistemelor democratice.

Höpken a notat că nici înaintea celui de-al II-lea Război Mondial, Bulgaria şi România nu aveau baze democratice solide. Ulterior, după ce au fost zeci de ani parte a Blocului comunist, Bulgaria şi Romania s-au confruntat în anii 1990 cu sarcina reformării sistemelor economice şi politice. "Aceasta a fost o mare povară pentru societăţi. Ar fi naiv să gândim că se va instaura imediat un sistem democratic lipsit de probleme", subliniază Höpken.

"Pe fondul acestei experienţe, elitele din România şi Bulgaria au tendinţa de avea ca prim instinct asigurarea poziţiilor. Din acest punct de vedere, Constituţia este o formalitate simbolică. Uneori, comportamentul acestor elite este flagrant neconstituţional. Printr-o varietate de trucuri, aceste elite încearcă să submineze independenţa justiţiei, să limiteze prerogativele instanţelor constituţionale şi ale instituţiilor publice", concluzionează DW.