Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Eşec al negocierilor din Grecia: noi alegeri anticipate vor avea loc

esec-al-negocierilor-grecia-noi-alegeri-anticipate-vor-avea-loc.jpg

Preşedintele grec, Carolos Papoulias (Foto: Reuters/Aris Messinis/Pool)

Grecia va organiza noi alegeri anticipate. Liderii principalelor formaţiuni politice nu au ajuns la un acord pentru formarea Guvernului. Anunţul vine de la purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei.

"Un Guvern interimar va fi instalat miercuri, pentru a conduce ţara până după alegeri", precizează purtătorul de cuvânt al preşedintelui Carolos Papoulias, care precizează: "Ne îndreptăm spre alegeri".

Şeful statului s-a declarat anterior "îngrozit" de "pericolul" instabilităţii politice care ameninţă Grecia, arată stenogramele publicate marţi din cursul unei întâlniri cu liderii principalelor trei partide.

"Eu cred că timpul este împotriva noastră. Şi sunt îngrozit la ideea problemelor pe care va fi nevoită să le înfrunte ţara luni, joi, vineri", a spus preşedintele.

Acţiunile de la bursele europene au scăzut marţi, cele din SUA şi-au redus puternic creşterea, în timp ce euro s-a depreciat, după anunţul Greciei privind organizarea de alegeri anticipate.