Eşecul diplomaţiei în Siria

Siria are în faţă exemplul Irakului şi el guvernat în timpul lui Saddam Hussein de o minoritate, cea sunită, deşi majoritatea ţării, 60% era şiită.

Minoritatea alauită, o minoritate de natură şiită (de unde şi apropierea cu Iranul şi cu miliţiile şiite Hezbollah din Liban) reprezintă numai 13% din populaţie. Dificil de crezut că dacă va pierde puterea, îşi va putea păstra aceleaşi avantaje economice şi sociale.

Pentru regimul de la Damasc nu există deci alternativă: numirea de către Bashar al-Assad ca ministru al Apărării a şefului Statului Major General al Armatei, generalul Daoud Radjha, arată determinarea regimului de a continua represiunea şi de a implica armata. Până acum, armata siriană nu a fost atât de implicată în represiune, ci numai unităţile speciale, care au în dotare şi blindate.

Ţările arabe iau poziţie împotriva lui Bashar al-Assad

Schimbarea de atitudine din partea ţărilor arabe, care până de curând îşi declarau susţinerea pentru liderul sirian Bashar al-Assad va permite ţărilor occidentale să facă presiuni asupra Moscovei şi Beijingului, pentru a fi de acord cu adoptarea unor sancţiuni mai dure la adresa regimului de la Damasc.

Desigur, lucru important de subliniat, niciun stat arab nu cere plecarea de la putere a lui Bashar al-Assad, ci doar "încetarea represiunii la adresa civililor", dar şi aşa este vorba de o schimbare spectaculoasă. Să nu uităm că în cursul lunii trecute, mai multe delegaţii arabe, inclusiv cea a Ligii Arabe s-au deplasat la Damasc pentru a-şi exprima susţinerea la adresa regimului.

Schimbarea atitudinii ţărilor arabe, cu voie de la Washington

Această schimbare a atitudinii statelor arabe privind Siria nu putea avea loc fără acordul Washingtonului şi al altor mari puteri occidentale, dar acest lucru răspunde şi unor consideraţii politice regionale şi naţionale.

Până recent, petro-monarhiile din Golf susţineau regimul de la Damasc de frică, mai exact de frica extinderii mişcării de contestare în toată regiunea. Aceste temeri se pare că au fost depăşite. Aceste ţări răspund şi dorinţei opiniilor publice de a arăta solidaritate cu manifestanţii. Arabia Saudita nu şi-a retras ambasadorul de la Damasc din cauza intensificării represiunii, ci pentru că regele saudit vrea să îşi afirme locul central în lumea arabă, în faţa opiniilor publice arabe.

Pe plan regional, Arabia Saudită se temea că o schimbare de regim la Damasc ar putea bulversa echilibrele din Orientul Mijlociu şi Apropiat. Dimpotrivă, acum se gândeşte că poate trage beneficii prin izolarea Iranului, care îşi revendică şi el rolul de lider regional.

În plus, ţările arabe, în special Arabia Saudită, nu doresc să lase Turciei monopolul pe dosarul sirian, care i-ar da un fel de aură în toată lumea musulmană.

Interesant ca reacţie a schimbării de atitudine din partea ţărilor arabe, factorii religioşi se detaşează de regim, cum este rectorul moscheii Al-Azhar ("Floarea") din Cairo sau şi mai semnificativ, muftiul din Alep, al doilea oraş al ţării.