Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Evenimentele se precipită la Budapesta

degringolada-monedei-nationale-ungare-alertat-guvernul-budapesta-foto-reuters.jpg

Degringolada monedei naţionale ungare a alertat guvernul de la Budapesta. Foto: Reuters

Uniunea Europeană, presa din întreaga Europă şi în special cea din Franţa a urmărit cu mare atenţie săptămâna aceasta evenimentele din Ungaria, unde guvernul este acuzat de derivă totalitară şi unde opoziţia şi societatea civilă nu rămân însă pasive.

Corespondentul RFI la Budapesta, Laszlo Bihary:

Evenimentele se precipită la Budapesta: totul a început cu declaraţia categorică a ministrului fără portofoliu, Tamas Fellegi, potrivit căreia ar fi primit mandat din partea premierului Viktor Orban să negocieze cu FMI şi Uniunea Europeană un acord stand-by, ceea ce constituie de fapt o capitulare faţă de poziţia anterioară a creditului de tip preventiv. A urmat reuniunea de criză dintre premierul Orban şi preşedintele Băncii Naţionale, Andras Simor, după care premierul a declarat că susţine întru totul politica monetară a băncii şi că nu doreşte să se atingă de rezervele monetare, ceea ce iarăşi reprezintă o cotitură radicală în războiul nedeclarat al guvernului purtat contra Băncii Naţionale. În acest context, pieţele s-au calmat întrucâtva, cursul forintului a început să-şi revină, iar randamentele şi primele de asigurare ale obligaţiunilor de stat au început să scadă.

Schimbarea a fost provocată de degringolada monedei naţionale şi de ascensiunea vertiginoasă a randamentelor şi primelor de asigurare ale obligaţiunilor guvernamentale. Pe piaţă s-a instaurat panica, indicele bursei de valori a scăzut dramatic, au venit informaţii repetate despre mulţimea de cetăţeni maghiari care şi-au deschis conturi în Austria şi Slovacia pentru a-şi pune în siguranţă economiile, la casele de schimb tranzacţiile s-au triplat, populaţia şi întreprinderile schimbându-şi forinţii în euro sau franci elveţieni. Dar situaţia rămâne în continuare fluidă, incertitudini serioase planează asupra obţinerii creditului care, în ciuda afirmaţiilor lui Orban că ţara se poate finanţa şi singură, potrivit marii majorităţi a analiştilor maghiari şi străini este nefondată, cei din urmă estimând epuizarea resurselor ungare în cel mult o jumătate de an.

În orice caz, Comisia Europeană, în pofida insistenţelor ministrului însărcinat cu negocierile, Tamas Fellegi încă nu a fixat data când este dispusă să-l primească. Bruxelles a comunicat că se studiază răspunsul dat de Orban scrisorii preşedintelui Jose Manuel Durão Barroso, experţii examinează concordanţa legilor cu valoare constituţională şi a însăşi noii Constituţii cu legislaţia comunitară, adică UE doreşte să examineze în bloc la următoarea reuniune de miercuri a Comisiei Europene "pachetul ungar", inclusiv situaţia respectării drepturilor omului. În acest context se menţionează atât obiecţiile comisarului european Viviane Reding privind libertatea presei, independenţa justiţiei şi desfiinţarea funcţiei de ombudsman al protecţiei datelor personale, dar şi cele ale lui Olli Rehn referitoare la independenţa băncii centrale şi la legea constituţională a stabilităţii financiare, care leagă mâinile viitoarelor guverne în privinţa politicii lor economice. La reuniunea de miercuri a Comisiei Europene se va decide dacă Bruxelles doreşte să continue consultaţiile politice cu Budapesta sau – în cazul stabilirii încălcării dreptului comunitar - să facă apel la Tribunalul European.

Între timp, În Parlamentul European, euro-deputaţii socialişti, sprijiniţi de cei ecologişti, au solicitat Comisiei Europene să examineze posibilitatea activării articolului 7 al Tratatului de bază privind suspendarea dreptului de vot al ţărilor care nu respectă valorile europene. Dacă la Bruxelles ministrului negociator încă nu i s-a comunicat data la care va fi primit, la Washington el este aşteptat tot miercurea viitoare, într-o ”atmosferă glacială”, pentru a cita un ziar de la Budapesta care preia surse din capitala americană. Negociatorul Cristopher Rosenberg a declarat categoric: FMI nu este dispus decât la un acord stand by, în condiţii severe de control la fiecare sfert de an, dar în prealabil doreşte să se asigure de respectarea independenţei Băncii Naţionale şi modificarea legii stabilităţii financiare. Trebuie spus că exigenţele şi controalele acestui tip de credit ar reprezenta lovitura de graţie pentru politica neortodoxă a lui Orban.

În ceea ce priveşte diplomaţia americană, tot potrivit unor surse oficiale citate în presa ungară, după scrisoarea lui Hillary Clinton, ale cărei cereri au fost ignorate de Parlamentul ungar, nu se mai acordă nici o şansă guvernului Orban să scoată ţara din criză şi să-şi îmbunătăţească deficitul democratic, opţiunea actuală a Statelor Unite îndreptându-se - se pare - spre crearea unui guvern tehnocrat.

 
Corespondentul RFI la Budapesta, Laszlo Bihary: