Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Faraonul Mubarak, între tiranie și garanția stabilității

Hosni Mubarak este unul dintre cei mai longevivi lideri din lumea arabă. El a stat timp de trei decenii în fruntea unei țări sărace, în ciuda potențialului turistic imens.

Mubarak este un lider fără prea mare carismă. Cu toate astea, el s-a impus în diplomația mondială ca un garant al stabilității în Orientul Mijlociu. De altfel, Israelul s-a temut cu adevărat de plecarea sa de la putere, de teamă că Frăția Musulmană ar putea ajunge în fruntea statului, iar fragila pace din Orientul Mijlociu ar fi astfel pusă în pericol, în condițiile în care până acum, Egiptul a fost un mediator important în această zonă a lumii, un pilon moderat în lumea arabă.

Cu un discurs direct, dar pe alocuri patetic, Hosni Mubarak este privit ca o persoană pragmatică. El a venit la putere în 1981, când i-a urmat în funcție lui Anwar Al-Sadat, asasinat de islamiști, la doi ani după ce a semnat pacea cu Israelul.

Mubarak a fost un adversar hotărât al islamismului radical de tipul Al Qaida. El nu a reușit să limiteze însă avansul Frăției Musulmane, una dintre cele mai vechi organizații musulmane, înființate în anii 20-30, care a stat la baza mișcării islamiste Hamas, adversara de moarte a Israelului.

Provenind dintr-o familie din mica burghezie rurală a Deltei Nilului, Hosni Mubarak a devenit comandant general al Forțelor Aeriene, apoi vice-președinte, în anul 1975.

Un amănunt interesant : spre deosebire de predecesorul său, Mubarak a reușit să scape din cel puțin șase tentative de asasinat, de-a lungul timpului.

Dacă în plan diplomatic, Hosni Mubarak are meritul de a fi impus Egiptul pe scena politică internațională ca un apărător al stabilității în Orientul Mijlociu, în plan economic, mandatele succesive ale președintelui au fost marcate de numeroase eșecuri. Cea mai mare neîmplinire a lui Mubarak e faptul că nu a reușit să ridice nivelul de trai al celor 80 de milioane de egipteni. Ultimii ani au fost marcați de o anumită formă de liberalism economic, care a permis economiei să crească, iar unor domenii, precum comunicațiile și construcțiile să se dezvolte. Cu toate astea, nu poate fi neglijat un aspect alarmant : 40% din populația Egiptului trăiește la limita sărăciei, cu mai puțin de doi dolari pe zi.