
Politică
France Télécom are probleme din cauza sinuciderilor
france-telecom-20090912171548.jpg

Şeful France Télécom, Didier Lombard, trebuie să dea explicaţii pentru numărul mare de sinucideri înregistrat în rîndul angajaţiilor: 23 de cazuri de la începutul anului 2008 şi până în prezent. El se va întâlni la începutul săptămânii viitoare cu ministrul francez al muncii, Xavier Darcos în condiţiile în care, vineri, 11 septembrie, o femeie de 32 de ani s-a sinucis chiar la locul de muncă. Femeia s-a aruncat în gol de la fereastra biroului.
Sindicatele se plâng că toate aceste sinucideri au legătură directă cu modul în care conducerea companiei pune presiune pe angajaţi. Potrivit sindicaliştilor, angajaşii sunt presaţi să demisioneze sau li se pun obiective imposibil de realizat.
În urma unor proteste declanşate săptămâna trecută de angajaţi, France Telecom s-a văzut nevoit să renunţe, pentru moment, la drasticul plan de restructurare. Astfel, niciun angajat nu va mai fi dat afară până pe 31 octombrie.
Restructurările în cadrul grupului au loc încă de acum şapte ani. Din 2002 şi pînă în prezent, France telecom a dat afară peste 40 de mii de angajaţi.
Compania a fost privatizată în 1997, statul francez fiind acum acţionar minoritar.