Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


François Hollande, învestit oficial preşedinte

francois-hollande-investit-oficial-presedinte.jpg

Imagine de la învestirea lui Nicolas Sarkozy, în 2007 (Foto: AFP/Patrick Kovarik)

François Hollande a fost învestit marţi în funcţia de preşedinte al Franţei. Ceremonia de preluare a puterii de la Nicolas Sarkozy a avut loc la Palatul Elysee.

François Hollande devine al şaptelea preşedinte al celei de-a V-a Republici. El a primit marţi la ceremonia de învestire colierul de mare maestru al ordinului Legiunii de Onoare, cea mai înaltă decoraţie onorifică franceză.

Programul include o alocuţiune, urmată de 21 de salve de tun, după care François Hollande parcurge într-o maşină Citroen decapotabilă bulevardul Champs-Elysees până la Arcul de Triumf, unde va aprinde flacăra la Mormântul Soldatului Necunoscut.

Ceremonia de învestire s-a desfăşurat după preluarea puterii de la predecesorul său, Nicolas Sarkozy, în cursul unei întrevederi cu uşile închise, în care acesta i-a transmis codurile nucleare.

François Hollande va dezvălui după-amiază numele premierului, post pe care ar urma să-l atribuie liderului deputaţilor socialişti, Jean-Marc Ayrault, potrivit lui Jean-Pierre Jouyet, un prieten al noului preşedinte.