Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


François Hollande stă prost în sondaje

În Franţa, unde sunt realizate numeroase sondaje în perspectiva prezidenţialelor de anul viitor, cota de popularitate a preşedintelui Nicolas Sarkozy este în creştere, iar cea a candidatului socialist François Hollande - în scădere. Paradoxul acestui duel al sondajelor este că Nicolas Sarkozy încă nu s-a declarat candidat oficial la propria sa succesiune.

O analiză semnată de Matei Vişniec:

N-aş spune că sondajele „manipulează” opinia publică, dar multiplicarea lor şi faptul că mediile de informare le analizează cu minuţiozitate au un impact important asupra opiniei publice. S-ar părea, de două săptămâni, că Nicolas Sarkozy profită de actuala situaţie de criză pentru a-şi forja imaginea unui om stăpân pe dosarele momentului. Chiar şi faptul că nu s-a declarat deocamdată candidat la prezidenţialele de anul viitor, deşi toată lumea ştie că o va face, joacă în favoarea sa. El proiectează imaginea unui şef de stat concentrat asupra problemelor esenţiale, urmând să se angajeze în bătălia electorală cât mai târziu cu putinţă.

În ceea ce-l priveşte pe François Hollande, el a pierdut cel puţin nouă puncte în sondaje pentru că s-a concentrat recent asupra unei probleme pe care majoritatea francezilor nu o consideră urgentă: renunţarea la energia nucleară. Acordul pe care l-a negociat cu ecologiştii în acest sens, angajându-se, în cazul în care va deveni preşedinte, să renunţe la o parte din parcul nuclear francez, îl costă acum o „cădere liberă” în materie de popularitate. Pentru moment, el este în continuare dat câştigător la al doilea tur de scrutin al prezidenţialelor de anul viitor, dar se simte din comentariile mediilor de informare că Nicolas Sarkozy a reluat iniţiativa.

De notat că extrema dreaptă, sau Frontul Naţional, este cotată de sondaje ca fiind a treia forţă politică a ţării. Marine Le Pen, lidera Frontului Naţional, şi-a prezentat week-end-ul acesta proiectul prezidenţial, cu numeroase accente pe limitarea imigraţiei. Ea promite, de exemplu, să limiteze imigraţia legală la numai 10.000 de intrări pe an, faţă de 200.000 în prezent.

 
Matei Vişniec, despre căderea în sondaje a socialistului François Hollande, în favoarea lui Nicolas Sarkozy