Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Franţa: circulaţia trenurilor, afectată de greva angajaţilor SNCF

În Franţa, traficul feroviar a fost serios perturbat marţi de o grevă a mecanicilor de locomotivă. Aceştia protestează faţă de reforma traficului de marfă, a reducerii de posturi şi nu în ultimul rând pentru salarii mai mari. Astfel, marţi au circulat doar două trenuri de mare viteză (TGV) din trei la nivel naţional în timp ce la nivel regional doar un tren din nou a asigurat traficul.

În Franţa, traficul feroviar a fost serios perturbat marţi de o grevă a mecanicilor de locomotivă. Aceştia protestează faţă de reforma traficului de marfă, a reducerii de posturi şi nu în ultimul rând pentru salarii mai mari.

Astfel, marţi au circulat doar două trenuri de mare viteză (TGV) din trei la nivel naţional în timp ce la nivel regional doar un tren din nou a asigurat traficul.

Circulaţia a fost afectată serios şi în regiunea pariziană în contextual în care o treime din angajaţi s-au aflat în grevă. Traficul internaţional nu a fost însă perturbat de protestul feroviarilor.
Societăţii Naţionale a Căilor Ferate are peste 150 de mii de angajaţi.

Planul de reformare al sectorului marfar iniţiat de SNCF prevede renunţarea la aproximativ 60 la sută din ansamblul activităţii ce vizează transportul unor mici cantităţi de marfă pentru un client.

Acest sector ar urma să înregistreze pierderi de 400 de milioane de euro în 2009.
Sindicatele susţin că în urma planului de restructurare, aproximativ 6.000 de angajaţi îşi vor pierde locurile de muncă.