Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Franţa pedepseşte dictatura chiliană

rudele-victimelor.jpg

Rudele victimelor aşteaptă sentinţa instanţei. REUTERS/Charles Platiau

Justiţia franceză a pronunţat vineri condamnări grele la închisoare,  între 15 ani şi detenţie pe viaţă - contra unor foşti responsabili ai dictaturii chiliene, absenţi de la proces. Ei au fost găsiţi vinovaţi de dispariţia a 4 francezi în Chile în timpul dictaturii generalului Augusto Pinochet.

Verdicte grele împotriva ierarhiei juntei militare care a domnit în Chile din 1973 în 1990. Doi dintre acuzaţi, ambii foşti responsabili în Dina, poliţia secretă a dictaturii chiliene, au primit pedeapsa maximă, închisoare pe viaţă. Alţi 10 acuzaţi chilieni, practic toţi înalţi gradaţi militar, plus un aregentinian, au fost condamnaţi la pedepse între 15 şi 30 de ani puşcărie. Verdictele au fost primite cu aplauze în sala de audienţe în care se derula din 8 decembrie acest proces inedit.

Inedit pentru că atât acuzaţii cât şi avocaţii lor nu s-au preznetat. Curtea cu juri nu a avut aşadar nevoie de juri ci s-a compus doar din trei magistraţi de profesie. Unii dintre acuzaţi, precum generalul Manuel Contreras, au fost déjà condamnaţi la ei acasă în Chile şi sunt dealtfel după gratii. Contreras este încarcerat într-o cazarmă militară unde trebuie să facă un total de 400 de ani de închisoare primiţi în urma celor 40 de condamnări.

Condamnările pronunţate de justiţia franceză, mai grele decât ceea ce ceruse ministerul public în rechizitoriul său, nu au decât valoare simbolică, neavând practic nicio şansă să fie executate, dar erau indispensabile pentru familiile victimelor, a subliniat procurorul general al Parisului. Pentru acesta din urmă, mesajul este clar: astfel de crime trebuie să fie urmărite indiferent de timp şi de spaţiu.

Calificându-i pe acuzaţi drept "dezertori ai tribunalului", avocatul general a salutat actiunea justiţiei franceze care nu s-a lăsat prinsă ostatică de această absenţă. În final, aceste absenţe au dat ocazia curţii să evoce soarta celor 4 francezi dispăruţi. Apropiaţi preşedintelui Salvador Allende răsturnat de Pinochet, sau pur si simplu simpatizanţi ai mişcărilor de stânga din această ţară sud-americană, cei patru francezi au dispărut în anii 1974 şi 1975. Corpurile lor nu au fost niciodată găsite

Dacă vinovaţii de aceste crime, astăzi cu vârstele cuprinse între 61 şi 89 de ani, toţi urmăriţi de mandate de arestare internaţionale, ies din Chile şi sunt arestaţi în străinătate, atunci şi numai atunci trebuie să li se organizeze un nou proces.

Dictatorul chilian Augusto Pinochet fusese şi el pus sub anchetă în această procedură judiciară franceză dar moartea sa, survenită în 2006, a pus capăt urmăririlor. Dealtfel şi când era în viaţă, niciuna din acţiunile lansate împotriva sa de diverse state nu s-a soldat cu vreun proces.