Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Franţa se îndreaptă spre un sprijin al Palestinei la ONU

franta-indreapta-sprijin-palestinei-onu.jpg

Ministrul francez de Externe, Laurent Fabius (Foto: Reuters)

Laurent Fabius, ministrul francez de Externe, a lăsat să se înţeleagă că Parisul ar putea sprijini Palestina în cererea ei de obţinere a unui statut de stat ne-membru la ONU.

Franţa a votat mai întâi favorabil, acum un an, pentru intrarea Palestinei la UNESCO. Apoi, candidatul François Hollande la preşedinţia Republicii se angajase şi el să militeze în favoarea unei recunoaşteri internaţionale a statului palestinian. Într-un discurs rostit în faţa Senatului francez, Laurent Fabius, şeful diplomaţiei franceze, a reamintit această direcţie luată de mai multă vreme de toate partidele politice franceze.

Surse guvernamentale confirmă că Parisul se orientează aşadar spre un sprijin în favoarea cererii palestiniene. Efectul potenţial pe care-l poate avea această decizie asupra procesului de pace a fost amplu dezbătut de diplomaţii francezi.

Pe 29 noiembrie, preşedintele Mahmoud Abbas este aşteptat la sediul ONU, unde va avea loc la Adunarea Generală un vot privind acordarea palestinienilor statutul de stat ne-membru al organizaţiei. Pentru moment, palestinienii sunt consideraţi doar "entitate observatoare".

Un sprijin în acest sens al Franţei, ce trebuie deci confirmat săptămâna viitoare, riscă să provoace furia israelienilor, aşa cum s-a întâmplat în octombrie 2011, când Palestina a fost primită la UNESCO. Americanii, fideli aliaţi ai statului evreu, se opun categoric demersului palestinian la Naţiunile Unite.