Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Frontex, acuzată că expune imigranţii la „condiţii abuzive”

frontex.jpg

Frontex, acuzată că expune imigranţii la „condiţii abuzive”

Agenţia Europeană pentru Supravegherea Frontierelor este criticată de organizaţia internaţională pentru apărarea drepturilor omului Human Rights Watch. Organizaţia acuză Frontex-ul că expune imigranţii "unor condiţii abuzive".

Human Rights Watch arată într-un raport că  imigranţii reţinuţi de-a lungul frontierelor Greciei cu Turcia sunt trimişi în centre de detenţie suprapopulate. Aceste centre se află pe teritoriul Greciei, se arată într-un raport de peste 60 de pagini intitulat: "UE are mâinile murdare: implicarea Frontex în relele tratamente ale imigranţilor deţinuţi în Grecia".

Potrivit raportulului, în decembrie 2010, în Grecia au fost deţinuţi în condiţii ce pot fi asimilate unui tratament inuman şi degradant în special membrii unor grupuri vulnerabile, cum ar fi copiii neînsoţiţi.

Aceştia sunt grupaţi cu adulţii fără legătură de rudenie în celule suprapopulate, atrage atenţia organizaţia internaţională, precizând că o astfel de situaţie poate dura săptămâni bune.

Publicarea acestui raport intervine cu o zi înainte de reuniunea de la Bruxelles a miniştrilor europeni de Interne, care ar urma să aprobe modificările normelor privind operaţiunile Frontex.

Raportul Human Rights Watch va fi analizat şi de comisarul pentru afaceri interne, Cecilia Malmström.

Purtătorul de cuvânt al comisarului nu a respins idee că imigranţii pot fi victime ale abuzurilor, dar a arătat că agenţii Frontex "nu pot fi traşi la răspundere pentru condiţiile centrelor de detenţie din Grecia. Responsabilitatea rămâne complet în mâinile autorităţilor elene", susţine purtătorul de cuvânt.

El a amintit că situaţia nu este una nouă – Comisia lansând chiar o procedură de sancţionare a Greciei încă din vara trecută pentru nerespectarea drepturilor fundamentale în centrele de detenţie.

Directorul Programului Refugiaţi al Human Rights Watch consideră însă că  "Agenţia Europeană  Frontex a devenit complice la expunerea imigranţilor la tratamente despre care ştie că sunt absolut interzise conform drepturilor omului".

Organizaţia internaţională speră ca UE să-şi consolideze normele privind operaţiunile Frontex şi să se asigure că agenţia este "trasă la răspundere dacă încalcă normele în Grecia sau oriunde altundeva".

Totodată, organizaţia aşteaptă acum ca guvernul elen să ia „măsuri imediate pentru a ameliora condiţiile de detenţie şi a duce la bun sfârşit reformele sistemului de azil la care s-a angajat".

În noiembrie 2010, Frontex a început să ajute Grecia atât material cât şi cu efective pentru patrulele de-a lungul fluviului Evros, la frontiera cu Turcia. Frontex a trimis 175 de grăniceri.

 
Andreea Orosz: Frontex, acuzată că expune imigranţii la „condiţii abuzive”