Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Gorbaciov recunoaşte că nu a anticipat căderea Zidului Berlinului

2009-11-09t144705z-1378927580-lf1e5b9154l01-rtrmadp-3-germany-wall-0-20091109213419.jpg

Cancelarul german Angela Merkel, fostul lider sindical polonez Lech Walesa şi fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov au traversat, luni, un punct din Zidul Berlinului deschis est-germanilor în urmă

Fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov a recunoscut luni că nu a putut anticipa căderea Zidului Berlinului în urmă cu 20 de ani. Fostul cancelar german Helmut "Kohl şi cu mine ne-am gândit că acest lucru nu se va produce înainte de secolul al XXI-lea. Nu am fost, cu adevărat, clarvăzători", a precizat Gorbaciov care a participat la Berlin la festivităţile care au marcat împlinirea a 20 de ani de la căderea Zidului.

Fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov a recunoscut luni că nu a putut anticipa căderea Zidului Berlinului în urmă cu 20 de ani. Fostul cancelar german Helmut "Kohl şi cu mine ne-am gândit că acest lucru nu se va produce înainte de secolul al XXI-lea. Nu am fost, cu adevărat, clarvăzători", a precizat Gorbaciov care a participat la Berlin la festivităţile care au marcat împlinirea a 20 de ani de la căderea Zidului.

"Dar era de prevăzut că această perioadă urma să se termine", a adăugat el, subliniind că a dezbătut aproape în fiecare zi problema germană în lunile ce au precedat căderea Zidului Berlinului.

La originea căderii Zidului au stat, ca de obicei în astfel de cazuri, mai mulţi factori. Unul din factorii esenţiali: atitudinea "paşnică" a Uniunii Sovietice condusă de Mihail Gorbaciov.

Cine este Mihail Gorbaciov?

Născut în 1931, din părinţi colhoznici, în regiunea Caucazului de Nord, el a făcut studii de drept la Universitatea Lomonosov de la Moscova, a intrat în partidul comunist la 21 de ani, şi a ajuns secretar de partid în oraşul Stavropol, din regiunea sa natala, în 1962. Aici a făcut şi studii de agronomie - şi a avut ocazia să-l întâlnească pe Iuri Andropov, aflat acolo în vacanţă. Andropov a fost de fapt mentorul său spiritual - pe atunci şef al serviciilor secrete, devenit apoi numărul unu în Uniunea Sovietica, el l-a inspirat pe Gorbaciov, care a reluat se pare ideile sale reformiste.

Oricum, cu sprijinul lui Andropov, şef al KGB-ului, Gorbaciov începe o carieră politică stralucită - el devine membru al Comitetului central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în 1971 - la numai 40 de ani - şi intră chiar în Biroul politic - în 1980 - pe când avea 49 de ani.

În situaţia dificilă în care se găsea pe vremea aceea, din punct de vedere economic dar şi militar, singura soluţie pentru URSS era să insiste în favoarea unei politici de destindere şi de dezarmare. Gorbaciov apărea ca omul ideal - ca reprezentant al unei noi generaţii de lideri comunişti - aşa că a ajuns la putere la numai 54 de ani. Un lider sovietic neobişnuit de tânăr, cu un discurs modern, şi - ceea ce este important pe plan internaţional - cu o soţie prezentabilă.

Devenit secretar general al partidului în martie 1985, Gorbaciov a încercat să salveze comunismul - făcând eforturi disperate, cu reforme structurale; departe de ortodoxia marxist-leninistă. Sfătuit de Alexandr Iakovlev, fost ambasador sovietic în Canada, el a încercat în primul rând să salveze ce mai putea fi salvat din agricultura ajunsă în stare de faliment. Se pare că Iakovlev a fost cel care i-a inspirat lui Gorbaciov transparenţa - glaznosti - şi restructurarea - perestroika - şi chiar şi ideea că trebuie acceptată reunificarea Germaniei.

Oricum, în acel moment a început să bântuie în lume gorbymania - Gorbaciov devenise un om politic extrem de popular, de fapt chiar mai popular în alte ţări decât în URSS, ţară în care reformele sale au eşuat. Conform unui sondaj, Gorbaciov era mai popular în Statele Unite decât preşedintele Reagan. În februarie 1988, el ia decizia să retragă trupele sovietice din Afganistan - retragerea a avut loc anul următor. În 1989, pe când vizita China, i s-a cerut părerea despre marele zid chinezesc; el a răspuns că e vorba despre o construcţie importantă, dar că, din păcate, există încă multe ziduri între oameni. Un ziarist prezent l-a întrebat imediat dacă nu ar vrea să se prăbuşească şi zidul Berlinului - întrebare la care Gorbaciov a răspuns, de ce nu?

În 1990, el a primit premiul Nobel pentru pace - pentru contribuţia la sfârşitul războiului rece. Ceea ce nu i-a împiedicat pe concetăţenii săi să-l fluiere la întâi mai - printre protestatari, desigur, mulţi nostalgici ai comunismului ortodox, dar şi simpli cetăţeni care sufereau de pe urma dificilei situaţii economice.

Pe când se afla în vacanţă în datcha sa din Crimeea, în august 1991, Gorbaciov a fost victima unei lovituri de stat - şi a fost îndepărtat de la putere de comuniştii ortodocşi ai partidului. Lovitura de stat a eşuat până la urmă, dar puterea a fost preluată de preşedintele Federaţiei Ruse, Boris Elţîn. Gorbaciov renunţă la conducerea partidului comunist, care este apoi interzis prin decret de Elţîn. A fost semnalul care a dus la prăbuşirea Uniunii Sovietice - una după alta, republicile sovietice s-au declarat independente - Gorbaciov a demisionat din postul de preşedinte al URSS-ului, la 25 decembrie 1991, după ce Elţîn a proclamat în parlament dispariţia Uniunii Sovietice- şi independenţa de facto a Rusiei. Aşa s-a terminat cariera politică a lui Gorbaciov - care s-a mai prezentat apoi inutil la alegerile prezidenţiale din Rusia, şi a încercat de mai multe ori să întemeieze un partid politic.

Bilanţul său este amestecat - pe plan intern sovietic, în numele socialismului cu faţă umană, el a luat măsuri de liberalizare politică, economică şi culturală - noţiuni ca perestroika si glaznosti au devenit cunoscute pe plan mondial. Rolul său în sfârşitul războiului rece rămâne important - fie şi pentru că a acceptat destrămarea lagărului socialist, fără să trimită tancurile ca să restabilească ordinea.

Se poate totuşi vorbi de eşecul lui Gorbaciov - el voia de fapt să salveze sistemul socialist, nu să-l distrugă, aşa cum s-a întâmplat până la urmă. Ceea ce arată, pe planul filosofiei politice, că o dictatură nu-şi poate de fapt permite să le cedeze cetăţenilor săi libertăţi parţiale - libertatea tinde să se impună până la urmă în întregime şi în toate domeniile - chiar cu riscul de a se apropia mult de o formă de anarhie.

În orice caz, Gorbaciov va rămâne în istorie nu pentru ce a facut ci pentru ce n-a făcut - principalul său merit este că nu s-a opus cu forţa aspiraţiilor spre libertate, care se impuneau în URSS şi de fapt în tot lagărul comunist. În realitate, Gorbaciov a încercat să organizeze un fel de socialism cu faţă umană, după exemplul celui care a eşuat de pildă la Praga, pe vremea lui Dubcek. El a fost un fel de ucenic vrăjitor - a declanşat o serie de forţe pe care a fost apoi incapabil să le stăpânească, şi situaţia i-a scăpat repede din mână.