Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Gyorgy Frunda nu vrea la şefia UDMR

frunda-gyorgy-prim-plan.jpg

Senatorul UDMR, Gyorgy Frunda

Senatorul Uniunii Democrate a Maghiarilor din România nu se arată interesat să candideze la şefia UDMR. Gyorgy Frunda spune la RFI că sunt deja trei candidaţi. El cere însă reformarea acestui partid.

"Nu mă tentează să candidez la funcţia de preşedinte al UDMR-ului", declară ferm Gyorgy Frunda. "Avem deja trei candidaţi, nu-i exclus să mai avem un candidat. Eu aştept să văd programul candidaţilor", continuă senatorul UDMR.

Parlamentarul militează în schimb pentru reformarea Uniunii, care ar trebui "să se reîntoarcă la electorat", în opinia sa.

Preşedinţia UDMR

Gyorgy Frunda, senator

AscultăDownload

"Eu cred că UDMR-ul trebuie reformat, pentru că trebuie să se reîntoarcă la legăturile mult mai apropiate cu electoratul maghiar din România, ceea ce a dispărut în ultimul timp", explică el.

Senatorul consideră că politica externă a UDMR a fost "ca şi inexistentă până acum". "Cred că trebuie să avem în vedere trei principii : relaţiile cu electoratul nostru şi cu celelalte partide sau mişcări politice din cadrul comunităţii maghiare din România, relaţiile cu partidele politice româneşti şi cu societatea civilă românească şi legăturile UDMR-ului cu partidele politice din afară, politica externă a UDMR-ului, care a fost ca şi inexistentă până acum", conchide Gyorgy Frunda.

Candidatul cu cele mai mari şanse la preşedinţia UDMR este Kelemen Hunor, acum preşedinte-executiv. El este sprijinit de actualul preşedinte, Marko Bela. Acesta a anunţat că se va retrage treptat din viaţa politică.