Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Hamid Karzai, favoritul care a dezamăgit

karzai-hamid-poza-reuters-20090820083654.jpg

Hamid Karzai (Foto : Reuters)

Actualul preşedinte afgan, Hamid Karzai este marele favorit al alegerilor prezidenţiale de joi, 20 august, din Afganistan. Aflat practic la putere din 2001, Karzai a reprezentat o mare speranţă, dar este perceput astăzi mai curând drept o dezamăgire. Se pare însă că afganii îl vor alege, asta şi pentru că Occidentul continuă să îl susţină, din teama de noi schimbări.

Actualul preşedinte afgan, Hamid Karzai este marele favorit al alegerilor prezidenţiale de joi, 20 august, din Afganistan. Aflat practic la putere din 2001, Karzai a reprezentat o mare speranţă, dar este perceput astăzi mai curând drept o dezamăgire.

Se pare însă că afganii îl vor alege, asta şi pentru că Occidentul continuă să îl susţină, din teama de noi schimbări.

Cu caftanul său verde şi violet, cu toca din astrahan, cu barba scurtă şi cu un zâmbet înţelept, Hamid Karzai contrastează izbitor cu talibanii, care erau imaginea Afganistanului până în 2001. Acum câţiva ani, unul dintre cei mai cunoscuţi stilişti americani, Thomas Ford îl desemna ca fiind "omul cel mai elegant de pe planetă".

Karzai voia să fie un Gandhi afgan. Din păcate, pentru cei mai mulţi observatori este o decepţie.

Totul a început la Bonn, în noiembrie 2001, când puterile occidentale se întâlnesc pentru a discuta despre viitorul Afganistanului, de unde tocmai fuseseră izgoniţi talibanii. Foarte repede, Karzai este desemnat drept viitorul lider.

Născut în 1957 într-o familie paştună, apropiată de ultimul monarh al Afganistanului, Karzai părea candidatul ideal. Cu studii făcute în India şi în Europa, fost consultant pentru o întreprindere petrolieră americană, Hamid Karzai e un om cultivat, care rupsese de mult timp legăturile cu talibanii şi nu era apropiat nici de seniorii războiului, aceşti baroni locali afgani care au o mare influenţă în unele zone.

În octombrie 2004 devine primul preşedinte ales prin sufragiu universal, din primul tur de scrutin. Programul său e ambiţios : vrea să instaureze democraţia, să facă din Afganistan un pod comercial între Asia centrala şi cea de Sud şi să crească venitul pe cap de locuitor de la 200 la 700 de dolari.

Cinci ani mai târziu, Karzai nu este decât umbra acestor promisiuni. Deşi Afganistanul este un regim prezidenţial puternic, preşedintele nu a reuşit să îşi impună puterea pe întreg teritoriul. Hamid Karzai a comis gafe : a refuzat să înfiinţeze un partid politic care să îl susţină şi a început să lege alianţe cu seniorii războiului pentru a beneficia de sprijin. Printre ei, generalul Dostum, un om sângeros şi oportunist, numit şef al armatei.

Numit azi ironic "Preşedinte al Kabulului", Karzai s-a izolat de afgani şi are relaţii reci şi cu occidentalii care îl susţineau şi care îi reproşează azi o prea mare toleranţă faţă de traficanţii de droguri, traficanţi foarte apropiaţi de fratele său, Wali Karzai.

Hamid Karzai nu a reuşit să combată culturile de mac din care se produce 90% din heroina mondială şi nici corupţia. Nu este însă singrurul vinovat. Occidentalii nu au reuşit nici ei să garanteze securitatea Afganistanului şi nu şi-au ţinut nici promisiunile privind reconstrucţia ţării.

Într-o ţară lipsită de repere, Hamid Karzai rămâne totuşi marele favorit al scrutinului, cu peste 40% din intenţiile de vot. Ar putea fi însă nevoit să participe la un al doilea tur, în care îl va înfrunta pe fostul ministru de Externe, Abdulah Abdulah. Potrivit unui diplomat european, pentru Karzai, "un al doilea tur ar echivala cu o umilinţă".