Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Haşotti: Un minister pentru fonduri europene nu este necesar

hasotti-un-minister-fonduri-europene-nu-este-necesar.jpg

Puiu Haşotti crede că Executivul trebuie să treacă prin Parlament, dacă se înfiinţează ministerul pentru fonduri europene.

Înfiinţarea unui minister pentru fonduri europene nu este necesară, afirmă la RFI liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti. El precizează că dacă totuşi se va înfiinţa noul minister, Guvernul trebuie supus votului Parlamentului. "Este nevoie de votul pentru întregul Guvern", explică senatorul liberal, care nu exclude alegeri anticipate.

Pentru Puiu Haşotti, un minister care să gestioneze fondurile europene nu este necesar. "Din punctul meu de vedere, un astfel de minister nu este deloc necesar, fie şi numai dacă ne gândim la atât de clamata autonomie şi descentralizare, mai ales descentralizare. Păi, pentru a accesa fonduri europene, nu este nevoie de un minister! Pentru a accesa un fond european de dezvoltare a unei localităţi, fie că este comună, fie că este oraş, fie că avem de-a face cu un judeţ, nu e nevoie ca respectivul proiect, ca fondurile europene să fie avizate de un minister", spune liderul senatorilor PNL.

Puiu Haşotti se teme că înfiinţarea unui minister pentru fonduri europene ar putea accentua corupţia: "Evident, gândul mă duce şi la creşterea gradului de corupţie sau atribuirea anumitor proiecte şi fonduri, în funcţie de anumite simpatii politice pe care le au autorităţile locale, dar dacă vorbim de descentralizare, în mod clar nu este nevoie de un astfel de minister".

 

Haşotti cere Guvernului să treacă prin Parlament

 

În opinia lui Puiu Haşotti, dacă se înfiinţează ministerul pentru fonduri europene, Guvernul trebuie supus votului Parlamentului. "Înfiinţarea unui astfel de minister înseamnă nu remanierea, ci restructurarea Guvernului şi este nevoie de votul Parlamentului. De data aceasta, nu mai este nevoie ca Opoziţia să strângă 234 de voturi pentru o moţiune de cenzură, ci Puterea trebuie să strângă 234 de voturi pentru a trece un astfel de Guvern. Or a spune că există o majoritate parlamentară atât de solidă şi atât de confortabilă încât să treacă propunerea de restructurare a Guvernului mi se pare un pic hazardat", declară senatorul liberal.

Haşotti consideră că "este nevoie de votul pentru întregul Guvern. Nu poţi veni în faţa Parlamentului cu o altă structură a Guvernului, care să însemne votul Parlamentului pentru un singur minister, dacă-l înfiinţăm sau nu. Şi în situaţia în care nu se obţine votul, Guvernul cade, putem intra chiar în logica anticipatelor şi aici lucrurile se complică teribil de mult pentru PDL".

 

Viitorul ministru pentru fonduri europene, cunoscut în august

 

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi că în cadrul coaliţiei de guvernare s-a convenit ca până la sfârşitul lunii august să fie stabilit titularul viitorului minister care se va ocupa de absorbţia fondurilor europene, spunând că ar putea fi vorba de o persoană "neînregimentată politic".

Preşedintele Traian Băsescu spunea luni la TVR 1 că ministerul pentru fonduri europene va fi înfiinţat imediat după reunirea Parlamentului în sesiunea de toamnă. Şeful statului precizează că ştie cine va fi deţinătorul acestui portofoliu, fiind "convenit cu premierul" şi trebuind să fie un om credibil la Bruxelles.

Puiu Haşotti, intervievat de Cosmin Ruscior, despre ministerul pentru fonduri europene