Hollande, un candidat "normal", obsedat să nu calce strâmb

François Hollande s-a autodefinit în contextul acestor prezidenţiale ca un "candidat normal", întrucît dorea să le propună francezilor o altă imagine, în contrast cu febrilul Nicolas Sarkozy. Întregul său parcurs uman, profesional şi politic a fost de fapt unul "normal". El s-a născut într-o familie "normală", în 1954, în Normandia, în oraşul Rouen. Tatăl său era medic, iar mama sa, asistentă medicală.

Nu este exclus însă ca tânărul François Hollande să fi considerat ca fiind "anormală" sensibilitatea politică a tatălui său, atras de extrema dreaptă. În schimb, el a avut o relaţie foarte bună cu mama sa, care a fost şi ea militantă socialistă. În mod "normal", mama a crezut în steaua politică a fiului. Şi s-ar părea chiar, după cum dezvăluie Libération, că în 2009, înainte de a muri, mama lui François Hollande i-a cerut acestuia să-i promită că se va prezenta la prezidenţiale.

Să mai notăm că François Hollande a fost fascinat de un om, de primul preşedinte socialist al Franţei, François Mitterrand, pe care îl şi imită uneori în unele gesturi şi atitudini. Interesant mai este şi faptul că François Hollande nu a avut niciodată vreo funcţie guvernamentală, dar are o experienţă de "teren", fiind deputat al regiunii Corèze.

Biografia lui François Hollande, omul care se vrea, cum spuneam, un candidat "normal" conţine însă şi multe pagini atipice. Ascensiunea sa în sânul Partidului Socialist Francez a fost una normală pentru un tânăr ambiţios. Între 1997 şi 2008, el a şi condus partidul, îndeplinind funcţia de prim secretar. Atipic este însă faptul că ambiţia prezidenţială a fost una împărtăşită atât de François Hollande, cât şi de "tovarăşa" sa de viaţă, Ségolène Royal, cu care (în treacăt fie spus) a avut patru copii.

Să ne amintim că în urmă cu cinci ani, Ségolène Royal a fost cea care a câştigat primarele socialiste şi a reprezentat partidul la prezidenţiale, dar a pierdut în faţa lui Nicolas Sarkozy.

Atipic este şi faptul că François Hollande a pornit în aventura sa prezidenţială de pe o bază de popularitate minusculă: în 2009, sondajele îl creditau cu doar 3% din intenţiile de vot. Totuşi, în jurul lui s-a format la acea oră aşa-zisul grup "3%", o echipă care l-a susţinut în perspectiva acestei ambiţii, deşi favoritul socialiştilor era cu trei ani în urmă Dominique Strauss-Kahn.

Şi alte lucruri atipice i s-au mai întâmplat acestui candidat "normal": de exemplu, faptul că a reuşit să slăbească, pentru a se lansa în competiţia prezidenţialelor afişând o imagine nouă, mai "acceptabilă" în raport cu funcţia supremă în stat. Nu este sigur că francezii ar fi ales un preşedinte excesiv de rotofei, iar faptul că François Hollande a reuşit să dea jos 10 sau chiar 15 kilograme este deja un exemplu de voinţă fermă.

Şi în materie de strategie el poate fi considerat un candidat atipic. Iată ce spunea despre François Hollande un parlamentar, citez dintr-un articol publicat de ziarul Libération: "O campanie se câştigă mai puţin pe terenul ideilor, decât prin capacitatea de a nu face erori. Iată din ce cauză este bun Hollande". Şi este adevărat că François Hollande, fără să strălucească, s-a impus printr-o tactică a micilor paşi, rămânând egal cu el însuşi, tenace, dar modest. El nu şi-a asumat, de exemplu, nici un risc special în programul său, cu excepţia excesului de promisiuni, exerciţiu care face parte însă din jocul prezidenţialelor şi pentru care nici un candidat nu este de fapt blamat.