Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ilie Sârbu: Nu mă aştept ca Traian Băsescu să-l graţieze pe Adrian Năstase, îl voia oricum după gratii

ilie-sarbu-nu-ma-astept-traian-basescu-sa-l-gratieze-adrian-nastase-il-voia-oricum-gratii.jpg

Va merge Adrian Năstase la închisoare sau într-un spital-penitenciar?

Un om care a suportat şocul unui glonţ nu poate să intre într-un penitenciar obişnuit. Dacă Adrian Năstase nu a reuşit să se omoare, poate reuşesc alţii! Preşedintele Traian Băsescu nu-l va graţia pe fostul premier. Declaraţiile au fost făcute la RFI de liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu.

În opinia senatorului Ilie Sârbu, Adrian Năstase nu poate fi trimis într-un penitenciar obişnuit, după tentativa de sinucidere, care a urmat condamnării definitive la închisoare cu executare. "Un om care se află în starea în care se află şi un om care a suportat şocul unui glonţ nu cred eu că poate să intre într-un penitenciar obişnuit. Nu intră delincvenţii periculoşi, interlopii, când ajung în situaţii în care în urma răfuielilor, se duc cu plăgi împuşcate sau înjunghiaţi şi ei au dreptul acesta de a trece printr-un spital-penitenciar. Mai există varianta de a se amâna cu trei luni de zile executarea pedepsei. Adică nu ştiu dacă cineva la ora actuală chiar vrea să-l omoare pe Adrian Năstase. Dacă dânsul n-a reuşit, poate reuşesc alţii! Nu cred că exigenţa noastră, a politicienilor, a opiniei publice, a justiţiei, acum trebuie arătată şi ridicată la grad maxim, iar în rest să fie extrem de tolerantă şi candidă. Nu cred!", spune liderul senatorilor social-democraţi.

Întrebat dacă se aşteaptă ca preşedintele Traian Băsescu să-l graţieze pe Adrian Năstase, Ilie Sârbu a răspuns: "Există şi această formulă, dar eu nu mă aştept ca preşedintele Traian Băsescu să facă lucrul ăsta. Preşedintele a spus în nenumărate ocazii, public, că simbolul corupţiei în România este Adrian Năstase şi-l voia în situaţia, sigur, nu cea de astăzi, dar îl voia oricum după gratii".

Ce efecte are întreaga poveste asupra PSD? Nici una, susţine Ilie Sârbu, care precizează că nu are "nici o emoţie" că imaginea partidului va avea de suferit. "Nu cred că se schimbă situaţia în PSD, din contră, asta ne uneşte, ne face mai puternici. Am văzut mesajele care vin, curg din ţară. (...) N-am nici o emoţie că partidul va suferi în planul imaginii", declară senatorul PSD, care îi urează lui Adrian Năstase de ziua lui la mulţi ani, multă sănătate şi să depăşească situaţia în care se află.

 
Ilie Sârbu, intervievat de Cosmin Ruscior, despre scenariile de după tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase