Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Întoarcerea Naşului: Tony Blair şi România

Poate ar fi timpul ca fostul premier britanic să ne explice de ce ar trebui să-l lăsăm să se apropie de puterea europeană având în vedere că acţiunile sale i-au răpit României orice şansă de a avea o democraţie normală, argumentează Tom Gallagher într-un articol din The Commentator.

 

În România, startul în viaţă al fiecărui om este patronat de un naş. Şi nu este greşit să afirmăm că startul elitei postcomuniste a României, cea cu o agendă separată de interesele naţionale, a beneficiat de patronajul unui super-naş, Tony Blair însuşi. Fizic, Blair s-a aflat doar de două ori în România.

Prima dată a fost în mai 1999, când premierul convingea NATO şi UE să-l confrunte pe Slobodan Milosevic în chestiunea tratamentului tiranic aplicat albanezilor din Kosovo. Pentru participarea la acea operaţiune riscantă, României i-a fost oferită perspectiva de aderare la UE. Blair a creat atunci un precedent periculos prin faptul că România – o ţară cu o economie departe de calificativul funcţional – a sărit din coada listei tocmai în vârf pe baza unor negocieri informale în afara cadrului legislativ european.

A doua oară, Blair a fost în România pe 26 martie anul acesta când l-a miruit pe Victor Ponta, lider al grupului moştenitorilor Partidului Comunist. Pentru participarea la o reuniune a socialdemocraţilor români, Blair a încasat 200.000 lire sterline conform presei britanice şi l-a confirmat pe Ponta drept personaj european de stânga cu mare potenţial de modernizare. Există destule dovezi care arată că Tony Blair a fost numit premier fără prea mari cunoştinţe despre Europa şi despre provocările acesteia. S-ar presupune că între timp s-a maturizat, dar se dovedeşte că nu e cazul.

În anii 90, fostul premier arunca România într-un proces pentru care nu era pregătită de niciun fel. Economic, ţara este o colonie a marilor state dezvoltate din Europa. Politic şi democratic, România este victima unor reţele de politicieni care s-au ocupat de afacerile personale, nu de cele naţionale. Şi totuşi, justiţia română a avut un aliat în guvernarea de centru-dreapta. De remarcat că, în ultimii ani, mai mulţi parlamentari au fost condamnaţi pentru acte de corupţie decât în orice alt stat european.

Acum, Tony Blair (împreună cu socialiştii europeni) are grijă ca România să se întoarcă înapoi în timp. Victor Ponta, premierul miruit de Blair, a lansat o campanie furibundă împotriva majorităţii părţilor independente şi liberale din societate. Libertatea editorială a televiziunii şi radioului public a fost abolită. Epurări au avut loc deja la Arhivele Naţionale, la Institutul Cultural Român şi la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. Mediul academic, prin Consiliul de Atestare a Titlurilor Academice, a fost şi el decapitat în plin proces de clarificare a acuzaţiilor de plagiat formulate împotriva tezei de doctorat a lui Victor Ponta. A mai fost apoi trecerea în subordine directă a Monitorului Oficial pentru a împiedica publicarea deciziei CCR prin care Traian Băsescu trebuia să reprezinte România la Consiliul European. În schimb, MO a publicat de urgenţă demisia senatorului Dan Voiculescu (personaj condamnat pentru colaborare cu Securitatea) pentru ca acesta să-şi poată strămuta un proces înapoi la instanţa de fond.

Politicienii la putere în România par profund nemulţumiţi de conceptul de separare a puterilor în stat. Aşa că Victor Ponta vrea să impună un control total al statului român indiferent de ce reacţii ar provoca în Europa. Deocamdată, UE se cam abţine de la comentarii negative. Mai degrabă sprijină derapajele din România prin vocile socialiştilor europeni Hannes Swoboda şi Martin Schulz.

Statele europene nu vor reacţiona probabil nici ele. În Franţa e ministru al economiei Pierre Moscovici, un diplomat care a „traficat” România în UE pe baza unor promisiuni false de reformă venite din partea fostului premier încarcarat Adrian Năstase. În vremea sa ca raportor al Parlamentului European pentru România, Moscovici a ameninţat chiar Comisia Europeană (organism care trebuia să pregătească România pentru calitatea de membru) să nu cumva să facă presiuni prea mari asupra Bucureştiului.

Măcar acum, Tony Blair ar putea manifesta sprijin pentru cei care roagă UE să păstreze mecanismele de control şi monitorizare în justiţie. Măcar acum când finul său se pregăteşte să dea statului de drept lovitura de graţie.