Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Ioan Mircea Paşcu, despre reuniunea ONU: "Ambele părţi trebuie să îşi controleze reacţiile"

mahmoud-abbas.jpg

Mahmoud Abbas la ONU. Reuters/M.Segar

Preşedintele Autorităţii Palestiniene Mahmoud Abbas a depus, oficial,  cererea de admitere a statului palestinian ca membru, în ciuda presiunilor uriaşe care s-au făcut asupra sa. Vicepreşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European Ioan Mircea Paşcu spune la RFI că după reuniunea ONU “este foarte important ca ambele părţi să îşi poată controla reacţiile. Există aici un potenţial explozibil extrem de mare, care poate să afecteze sistemul internaţional în ansamblul său. UPDATE:  Mahmoud Abbas: Israelul a "subminat toate eforturile de pace".

Click aici pentru UPDATE

Ioan Mircea Paşcu: Era de aşteptat ca acest pas să fie făcut şi de asemenea este de aşteptat ca cei care şi-au precizat poziţiile faţă de această mişcare să şi-o onoreze, respectiv veto-ul american, sprijinul din partea altor ţări şi aşa mai departe. Deci cred că am intrat pe această chestiune, nu mai putem să dăm înapoi, şi de acum încolo va trebui să administrăm împreună consecinţele.

Rep.: La ce consecinţe ne putem aştepta?

Ioan Mircea Paşcu: Sunt unii care susţin că această mişcare va reprezenta o posibilitate în plus pentru reluarea negocierilor. Eu mă îndoiesc că lucrurile vor merge chiar atât de uşor, dar cred că, într-un final, şi palestinienii au făcut acest gest tocmai pentru a-şi îmbunătăţi poziţia de negociere. Pentru că soluţiile în afara unei negocieri cu Israelul nu pot să existe. Şi atunci, până la urmă, vom fi nevoiţi şi unii şi alţii să ajungem la negocieri, şi de acolo încolo, vom vedea cum evoluează lucrurile.

Rep.: Dar în urma acestei reuniuni, nu există riscul ca lucrurile să devină şi mai tensionate? Adică în loc de o reluare a negocierilor să asistăm la o creştere a tensiunii? În Cisiordania deja s-au anunţat proteste...

Ioan Mircea Paşcu: Da, eu nu exclud lucrurile acestea şi această situaţie poate să interfereze, bineînţeles, cu cursul general spre negociere. Dar, dincolo de lucrurile acestea, cred că singura soluţie rămâne negocierea. Pentru că nici unul nici altul nu poate ignora cealaltă parte şi dreptul ei la existenţă.

Rep.: Cum vor fi aduse cele două tabere la masa discuţiilor? Până acum, a părut un dialog al surzilor, fiecare şi-a susţinut poziţia cu fermitate...

Ioan Mircea Paşcu: Mie mi-e teamă de altceva, că s-ar putea să existe, să spunem aşa, nişte evenimente cu un impact emoţional foarte puternic, care pot să meargă ori într-o direcţie, ori în alta. Adică, s-ar putea să trezească lumea la realitate şi să o îndrepte spre negociere, dar pe de altă parte poate să o şi îndepărteze în momentul acesta, prin consecinţele unui asemenea act. Să sperăm că nu se va întâmpla nimic de genul ăsta şi ambele părţi vor reuşi să îşi controleze reacţiile.

Rep.: Revenind la Europa, iată, Uniunea Europeană nu prea a reuşit să vorbească pe o singură voce în această chestiune...

Ioan Mircea Paşcu: Era de aşteptat...

Rep.: De ce nu se ajunge la un consens, să se poarte până la urmă ca un ansamblu?

Ioan Mircea Paşcu: Pentru că aici, oricum am vrea să privim situaţia, este până la urmă un joc de sumă nulă. În condiţiile în care fiecare parte merge pe punctul ei de vedere, e clar că va trebui să optezi între un punct de vedere sau altul. Şi, ca atare, unii europeni sunt mai apropiaţi, să spunem aşa, de punctul de vedere israelian, sunt mai sceptici că această măsură va duce la derularea negocierilor. Pe de altă parte însă, sunt alţii care susţin că poporul palestinian are acest drept şi că, până la urmă, trebuie să şi-l materializeze. Ori aici n-am reuşit să obţinem un consens în interiorul Uniunii şi ca atare, acest lucru se reflectă.

Rep.: Pe de altă parte, la această reuniune ONU, preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a avut un discurs cu care a reuşit să surprindă comunitatea internaţională. Va reuşi el să adune cumva toate aceste voci separate din sânul Uniunii Europene?

Ioan Mircea Paşcu: Franţa are un rol important în această ecuaţie şi eu sper că va reuşi până la urmă să obţină, cel puţin, o primă raliere spre un punct de vedere comun. De altfel, să nu uităm că totuşi Franţa a avut nişte realizări şi în cazul conflictului din Georgia, şi acum, legat de Libia, a obţinut acordul Naţiunilor Unite, deci să nu subestimăm potenţialul diplomaţiei franceze.

Rep.: Cum aţi califica această reuniune a ONU?

Ioan Mircea Paşcu: Ca în filmul american care se chema „Deja vu”... Adică cu toţii ştiam ce o să se întâmple şi iată că s-a întâmplat. S-a întâmplat în sensul că declaraţia are loc şi în felul acesta va trebui să administrăm, cum spuneam, împreună, consecinţele. În orice caz, va trebui să le controlăm. Şi unii, şi alţii.

Rep.: Este pregătită comunitatea internaţională pentru aceste consecinţe?

Ioan Mircea Paşcu: Comunitatea internaţională ar trebui să fie conştientă că aici există un potenţial explozibil extrem de mare, care poate să afecteze ansamblul internaţional în ansamblul său. Nu discutăm de o zonă depărtată, de undeva dintr-un colţ al lumii, ci discutăm de un conflict major, care se află chiar în centrul sistemului internaţional. Şi lucrul acesta ar trebui să ne facă pe toţi mai răspunzători.

Mahmoud Abbas îi înmânează cererea de admitere a statului palestinian ca membru secretarului general ONU, Ban Ki-moon.

Mahmoud Abbas în timpul discursului de la tribuna ONU. Reuters/Mike Segar

 

UPDATE 1: Zeci de mii de palestinieni au ieşit în stradă în marile oraşe autonome din Cisiordania pentru a urmări discursul preşedintelui Mahmoud Abbas de la ONU.

Update 2: Preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene, Mahmoud Abbas, le-a cerut israelienilor să ajungă la pace”.  Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a declarat vineri că a transmis secretarului general al ONU Ban Ki-moon "cererea de aderare a Palestinei pe baza frontierelor din 4 iunie 1967 cu Ierusalimul de Est drept capitală". "Am predat secretarului general Ban Ki-moon cererea de aderare la ONU a Palestinei ca membru cu drepturi depline pe baza frontierelor din 4 iunie 1967 cu Ierusalimul de Est drept capitală".

Update 3: Statele Unite ale Americii i-au cerut vineri preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas să reia 'negocierile directe' cu Israelul, în pofida cererii depuse privind aderarea unui stat palestinian la ONU.

Update 4: ONU anunţă că cererea palestiniană va fi examinată "rapid" şi transmisă Consiliului de Securitate.

Update 5: Premierul israelian: palestinienii „refuză negocierile”. Benjamin Netanyahu l-a invitat pe Mahmoud Abbas, de la tribuna ONU, la masa negocierilor chiar „aici. Le întindem mâna palestinienilor pentru a căuta pacea" dar ei "refuză să negocieze", a declarat Netanyahu.

Update 6: Mişcarea Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza, a catalogat discursul preşedintelui palestian ca fiind „fără substanţă şi emotiv”.

Update 7: Câteva mii de refugiaţi palestinieni s-au reunit vineri la Beirut pentru a susţine cererea de aderare a unui stat Palestina transmisă de preşedintele palestinian Mahmoud Abbas secretarului general al ONU la New York.

 
Ioan Mircea Pascu, in dialog cu Andreea Orosz, despre reuniunea ONU