Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Iordania: Regele Abdullah a remaniat guvernul

iordania.jpg

Maarouf Bakhit, noul premier iordanian. Reuters

În Iordania, monarhia hasemită a înţeles prima mesajul egipto-tunsian: regale Abdallah al II-lea l-a înlocuit marţi pe premier, un personaj tot mai contestat de opinia publică. Samir Rifai a fost înlocuit cu Maarouf Bakhit, căruia i s-au cerut "reforme politice reale".

Revolta din Tunisia, urmată acum de cea din Egipt, arată o sete de justiţie care începe să clatine lumea arabă. Ce s-a întâmplat ieri la Tunis şi azi la Cairo, poate izbucni mâine în multe alte ţări din regiune.

În Iordania, monarhia hasemită a înţeles prima mesajul egipto-tunsian: regele l-a înlocuit marţi pe premier, un personaj tot mai contestat de opinia publică. Rămâne de văzut dacă această măsură va calma spiritele la Aman. Iordania nu este însă singura ţară arabă în pericol să se clatine.

Dimpotrivă, putem spune că regatul hasemit este cel mai deschis şi în plus este recunoscut de opoziţie. Islamiştii protestatari din ultimele zile cereau însă reforme politice profunde pentru a ameliora traiul populaţiei. Pentru moment, aparent schimbarea de prim-ministru nu i-a mulţumit pe opozanţi şi o explozie economico-socială nu este exclusă întrucât corupţia din Iordania este la fel de importantă precum cea din Tunisia.

Diferenţa între cele două ţări este însă că Iordania nu-i un stat poliţist. Vecinii iordanienilor, libanezii, sunt cei mai fragili din regiune. Ţara cedrului e vulnerabilă mai ales din cauza fragilităţii confesionale. Dacă libertatea de expresie există în Liban, ce paralitează ţara sunt clivajele confesionale pe care este bazat întregul sistem politic: preşedintele trebuie să fie un creştin, premierul un musulman sunit iar preşedintele parlamentului un musulman şiit. Crizele politice cu repetiţie au fireşte un impact asupra economiei şi dintotdeauna tinerii libanezi caută cu orice preţ să se expatrieze fie în SUA fie în statele Golfului Persic.

Emirate care sunt în fapt, graţie rezervelor de ţiţei, nişte state rentiere şi cu o populaţie autohtonă foarte restrânsă. Poate tocmai de aceea emirul Kuweitul le-a promis compatrioţilor săi - doar ceva mai mult de un milion de persoane - că le va da la fiecare câte 2800 de euro cadou la sfârşitul acestei luni. În plus, timp de un an de zile - mai exact până în martie 2012 - această populaţie va beneficia de hrană gratuită!

O mană cerească ce te îndeamnă greu la revoluţie. Doar muncitorii imigranţi, parcaţi la marginea metropolelor luxoase, îşi permit să protesteze împotriva vieţii scumpe şi a corupţiei dar puţini sunt cei care-i bagă în seamă. De notat că în aceste condiţii, noţiunea de democraţie e foarte relativă prin partea locului. Doar Bahreinul şi Kuweitul au adunări parlamentare alese prin sufragiu univesal. Sultanatul Oman şi Emiratele Arabe unite dispun de adunări consultative.

Ceva mai la vest, în Arabia Saudită, ţara rămâne opacă şi represivă. Precizăm că ţara este singura din lume care poartă numele unei familii - cel al dinastiei al-Saoud. O familie numeroasă formată din câteva mii de prinţi şi prinţese care fireşte deţin cheile puterii. Islamul sunit este religia de stat iar Coranul este baza constituţiei. Orice altă religie este interzisă. Femeile n-au voie să lucreze, să se mărite sau să voiajeze fără autorizaţia unui membru masculin al familiei. Şi în aceste condiţii vitrege şi opace, familia regală saudită nu pare a fi contestată de vreo opoziţie. Nu la fel se întâmplă de partea cealaltă a graniţei sudice, adică în Yemen, un stat tribal divizat şi confruntat zilele trecute cu masive manifestaţii stradale.

Protestele, însoţite de tentative de sinucidere în public l-au împins pe preşedinte, la putere de 33 de ani, să promită că se va retrage din funcţie în 2013. Contestaţia yemenită nu are însă doar raţiuni politice ci şi economice: ţara este confruntată cu o sărăcie endemică, chiar cu foamete şi şomajul afectează peste o treime din populaţie. În Magreb unde a căzut prima dictatură arabă - cea din Tunisia - Algeria este cea care atrage acum atenţia comentatorilor.

În ciuda unor bogăţii naturale uriaşe, viaţa continuă să fie extrem de scumpă - motiv de agitaţie socială recurentă care s-a amplificat în ultimele săptămâni. Situaţia politică din Algeria rămâne însă paralizată, în parte de teama riscului terorist care a marcat societatea  timp e două decenii.

Am putea vorbi în continuare despre Irak, o ţară pentru moment preocupată mai degrabă de securitatea ei decât de democraţie, despre Libia unde domneşte un bătrân şi bolnav despot pe nume Gadafi, despre Maroc, alt gigant magrebin condus însă de un rege, Mohamed al 6-lea, ceva mai puţin brutal decât predecesorul său. În sfârşit, nu trebuie uitată Siria lui Bashar al-Assad, demn succesor dictatorial al tatălui său, nici teritoriile palestiniene, divizate şi fragilizate de absenţa progreselor în procesul de pace cu israelienii.