Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Iulia Timoşenko, arestată preventiv

iulia-timosenko-arestata-preventiv.jpg

Justiţia decide arestarea fostului premier al Ucrainei, Iulia Timoşenko

Decizie-şoc în Ucraina: justiţia a ordonat vineri, 5 august, plasarea în detenţie preventivă a fostului premier Iulia Timoşenko. Fosta şefă a Guvernului de la Kiev este acuzată de abuz de putere, într-un dosar privind semnarea unor contracte de aprovizionare cu gaz rusesc, în anul 2009.

Iulia Timoşenko riscă zece ani de închisoare pentru abuz de putere. Procesul fostului premier al Ucrainei a început pe data de 24 iunie. Timoşenko a pledat nevinovată.

Anchetatorii ucraineni susţin că Iulia Timoşenko a semnat la începutul anului 2009 un acord de aprovizionare cu gaz rusesc, fără a avea aprobarea Guvernului Ucrainei. Astfel, ea ar fi adus ţării un prejudiciu de două sute de milioane de dolari.

Premierul ucrainean, Mikola Azarov, a fost audiat în mod neaşteptat ca martor în acest dosar, vineri, la Tribunalul din Kiev.

Nu este prima dată când Iulia Timoşenko are probleme cu justiţia. Ea a mai fost inculpată la începutul anului 2011, pentru abuz de putere. Mai exact, Timoşenko ar fi folosit incorect 380 de milioane de euro primiţi de Ucraina, în schimbul vânzării cotelor sale de emisii de CO2.

Potrivit protocolului de la Kyoto, o ţară îşi poate vinde dreptul de a polua planeta, prin aceste certificate de emisii de carbon. Iulia Timoşenko este acuzată că ar fi folosit aceşti bani în perioada Guvernării, pentru a plăti pensiile.