Iulia Timoşenko, parţial o victimă

Afacerea Timoşenko este veche. Ştim că Iulia Timoşenko, înainte de a intra în politică, a fost numită la scurt timp după independența țării în 1991, șefa unei importante companii energetice care obține monopolul importurilor de gaz din Rusia. Acest post l-a obținut grație lui Pavlo Lazarenko, fost premier care se află în închisoare în SUA, unde a fost condamnat pentru spălare de bani. Și el a fost urmărit penal în Ucraina și în Rusia într-o afacere de dare de mită unor responsabili ruși din domeniul Apărării. Acest dosar a fost închis în condiții obscure în 2005, în timp ce Iulia Timoşenko conducea guvernul.

Să nu uităm că, odată ce Timoşenko a ajuns la putere purtată de revoluția portocalie, aliată cu fostul președinte Viktor Iuşcenko, cei doi au devenit din amici adversari și au început să se acuze reciproc de corupție. În aceste condiții, este greu de spus dacă doamna Timoşenko este albă ca zăpada. În definitiv, și țările occidentale, și Vladimir Putin, când au făcut presiuni pentru eliberarea sa și-au urmat propriile interese. În plus, contractele semnate cu Rusia în 2009, de care este învinuită, au permis deblocarea aprovizionării cu gaz a țărilor europene. Care sunt mizele acestei afaceri și cât de mult este pusă la încercare democrația ucraineană, aflaţi în cele ce urmează.

Ştefan Popescu: Tribunalul din Kiev a condamnat-o pe fosta șefă a guvernului, Iulia Timoşenko, actualmente șefă a opoziției, la şapte ani de închisoare. De asemenea, fostul prim-ministru trebuie să achite companiei "Neftgaz Ucraina" 1,5 miliarde de grivne (188 de milioane de dolari). Este sau nu Iulia Timoşenko o victimă?

Tiberius Puiu: Este o victimă numai parțial. Formal, Iulia Timoşenko este acuzată că a luat o hotărâre fără acordul guvernului, după cum prevedea legea ucraineană în astfel de cazuri. Probabil că în acel moment de criză pentru toată Europa, de presiuni venite atât de la Vest cât și de la Est, Iulia Timoşenko nu a îndeplinit această prevedere legală. Există o largă convingere că este vorba de o acțiune politică.

Mai este însă un aspect al problemei: Timoşenko, știind că va fi condamnată, a încercat să facă din tribunal o tribună și de aceea a fost și arestată pe 5 august, de aceea a fost și pedepsită astăzi. E drept că ea nu a avut niciodată încredere că judecata va fi dreaptă și poate că a exagerat puțin în manifestările sale. Acest lucru îi va împiedica pe mulţi să îi ia apărarea.

Ştefan Popescu: Atât Occidentul cât și Vladimir Putin au făcut presiuni la adresa Kievului de a o pune în libertate pe Iulia Timoşenko. Să fie oare vorba de interese convergente între Occident și Moscova, ambele fiind beneficiare ale deciziei lui Timoşenko din 2009 de care este acuzată?

Tiberius Puiu: Putin era implicat direct, cu el s-a încheiat acest acord. N-aș spune însă că s-au făcut presiuni cu adevărat pentru eliberarea Iuliei Timoşenko. Realitatea este că orice problemă care implică Ucraina și Rusia este întotdeauna foarte complicată, foarte greu de rezolvat. Președintele Ianukovici are un spațiu de manevră destul de limitat. El este sufletește aproape de Moscova, are un ministru al Învățământului care duce o politică antiucraineană fățişă, însă din punct de vedere economic nu poate să cedeze complet.

Să știți că nu este o poveste, dar independența Ucrainei în 1991 s-a datorat în primul rând revoltei nomenclaturii comuniste de la Kiev care n-a mai suportat tutela Moscovei. Iulia Timoşenko este mai puțin legată de nomenclatură, dar și ea face parte din establishmentul ucrainean... Uitați-vă și la Lukaşenko, nici el nu acceptă tutela Moscovei, deși a beneficiat de sprijinul masiv al Moscovei.

Ştefan Popescu: Riscă ceva Ucraina dupa acest verdict din procesul Timoşenko? Recent, ministrul italian al Afacerilor externe, Franco Frattini, a declarat că negocierile europene cu Ucraina vor continua indiferent de rezultatul procesului...

Tiberius Puiu: Interesele sunt prea mari, iar Ucraina nu poate fi lăsată în derivă, nu poate fi lăsată pradă exclusiv apetitului rusesc.

Ştefan Popescu: Se îndreaptă oare Ucraina spre un regim de tipul celui din Belarus?

Tiberius Puiu: Nu, nu cred, pentru că e prea multă opoziție și prea multă lume care gândește altfel pentru a putea fi controlată. E drept că în Ucraina există problema rusofonilor și a celor care sunt încă în orbita spirituală rusă. Avem în primul rând Crimeea, care este un puternic centru rusofon și unde numai tătarii luptă pentru statul ucrainean; avem bazinul Doneţk, dar unde sunt totuși mai multe nuanțe.

Au început să apară noi centre, cum este Odessa, în prezent puternic centru rusofon, unde se desfășoară o puternică ofensivă de punere la margine a limbii ucrainene. Nu trebuie uitat că toți președinții ucraineni au promis introducerea limbii ruse drept a doua limbă a țării, inclusiv Kucima, când și-a făcut campanie electorală. Însă nu s-a putut face așa ceva! Există o puternică opoziție între Est și Vest, iar acum asistăm la un reflux al undei rusești care totuși nu poate merge prea departe.

Ştefan Popescu: Putem spune că un succes al Occidentului în Ucraina nu poate fi posibil fără recunoaşterea clară a sferei de influenţă rusă? Şi vă pun aceasta întrebare deoarece sunt ţări importante ale Uniunii Europene – Italia, Germania, Franţa – care au interese economice strategice în Rusia. Iată, Franţa nu s-a sfiit să vândă Rusiei nave de debarcare Mistral, iar Italia şi Germania sunt parteneri de prim rang în domeniul energetic şi industrial.

Tiberius Puiu: Gândiți-vă totuși la ultima declarație a lui Sarkozy prin care a sfătuit Rusia să se debaraseze de vechile obiceiuri. Pentru Occident nu există motive ca Ucraina să fie pierdută.

Ştefan Popescu: Sunt cele 17 milioane de ruși și rusofoni! Chiar nu există motive ca Ucraina să fie pierdută?

Tiberius Puiu: Nu există motive să fie pierdută pentru că Ucraina însăși, ca noțiune geografică - pentru că nu-i putem spune națiune - are o personalitate bine definită. Și asta în ciuda faptului că țara este recentă, la început nu se simțea că Ucraina este o singură țară și că locuitorii ei nu erau același popor - primul președinte avea lozinca “Să constituim o țară!”, al doilea președinte a spus “Să constituim un popor!”. Cu toate acestea au apărut lucruri noi cum este democrația participativă. În Ucraina există discuții, există o presă care spune da sau nu guvernului, ceea ce în Rusia nu mai există deloc.