Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Julian Assange poate răsufla uşurat

assange-julian-microfon.jpg

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange

Verdict favorabil fondatorului WikiLeaks : Julian Assange poate fi eliberat. Înalta Curte de Justiţie din Londra a aprobat joi, 16 decembrie, în apel, eliberarea condiţionată a australianului, la finalul unei audieri de 90 de minute.

Justiţia britanică aprobase marţi eliberarea pe cauţiune a fondatorului WikiLeaks, dar Parchetul a făcut apel, în numele Suediei.

Julian Assange a fost arestat sub acuzaţia de agresiune sexuală, în baza unui mandat emis de statul scandinav. Justiţia a stabilit o cauţiune de două sute de mii de lire sterline (238 de mii de euro).

Assange este dorit în Suedia, pentru a fi cercetat într-un dosar de presupuse agresiuni de natură sexuală, pe care le neagă. El a fost arestat pe 7 decembrie, la Londra.

Australianul este criticat dur la Washington, în special de către preşedintele Barack Obama, care se referă la acte "deplorabile", pentru că site-ul său, WikiLeaks a început să publice o serie de documente diplomatice confidenţiale.

Pe de altă parte, fondatorul site-ului WikiLeaks a fost desemnat "starul rock al anului", de către ediţia italiană a revistei Rolling Stone.

Supranumit de cei de la Rolling Stone “Omul care a căzut de pe web pe Pământ”, Julian Assange apare pe coperta celui mai recent număr al revistei, pozând cu pieptul gol în faţa mai multor monitoare, pe care se află chipul său.

În opinia lor, Assange este "un personaj negativ de prim rang, care a pus în pericol conducerea Planetei, comportându-se ca un bandit cibernetic".

 
Anca Năstase în dialog cu Petru Clej, corespondent permanent RFI la Londra