
Politică
Kofi Annan recunoaşte eşecul planului de soluţionare a crizei siriene
kofi-annan.jpg

"Această criză continuă de 16 luni, dar eu am început să mă implic acum trei luni. Eforturi importante au fost depuse în încercarea de a soluţiona această situaţie în mod paşnic şi politic. Este de ordinul evidenţei că nu am reuşit. Şi poate că nu există nicio garanţie că vom putea reuşi", a recunoscut Kofi Annan.
"Dar, am studiat, oare, alternativele? Am pus, oare celelalte opţiuni pe masă? Am spus acest lucru în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, adăugând că această misiune nu era nedefinită în timp şi nici rolul meu", a adăugat el.
Acest interviu este publicat cu o zi înaintea reuniunii la Paris a Conferinţei Prietenilor poporului sirian, în cadrul căreia peste 100 de ţări arabe şi occidentale au solicitat Consiliului de Securitate al ONU să adopte o rezoluţie cu caracter constrângător conţinând o ameninţare cu sancţiuni împotriva Damascului.
Fostul secretar general al ONU a evocat importanţa rolului Rusiei, apropiată regimului de la Damasc şi care a blocat până în prezent toate acţiunile internaţionale iniţiate împotriva regimului lui Bashar al-Assad, subliniind totodată asupra importanţei asocierii Iranului la negocieri.
"Rusia are influenţă, dar nu sunt sigur că evenimentele vor fi determinate numai de Rusia (...). Iranul este un actor. El ar trebui să facă parte din soluţie. El are influenţă, iar noi nu putem ignora acest lucru", a dar asigurări Annan.
Americanii şi europenii s-au opus ca Iranul, un aliat al regimului de la Damasc, să fie invitat la recenta Conferinţă interministerială de la Geneva asupra situaţiei din Siria, din cauza conflictului care opune Teheranul occidentalilor în problema programului său nuclear.
În opinia lui Annan, precedentul libian este cel care explică atitudinea Moscovei şi Beijingului, care blochează orice iniţiativă a vreunei acţiuni internaţionale împotriva regimului Bashar al-Assad în cadrul Consiliului de Securitate al ONU.
În Siria, reprimarea mişcării de contestare populară şi luptele care au urmat între forţele guvernamentale şi opozanţi înarmaţi s-au soldat cu 16.500 de morţi, începând din martie 2011 şi până în prezent, potrivit organizaţiei nonguvernamentale (ONG) Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, cu sediul la Londra.