Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Korodi la RFI: Trebuie precauţie în privinţa Roşia Montană. Procedurile nu pot fi accelerate

korodi-rfi-trebuie-precautie-privinta-rosia-montana-procedurile-nu-pot-fi-accelerate.jpg

Attila Korodi cere precauţie în privinţa proiectului de la Roşia Montană.

Noul ministru al Mediului declară într-un interviu la RFI că procedurile de avizare a proiectului aurifer pe bază de cianuri de la Roşia Montană nu pot fi accelerate, aşa cum cere preşedintele Traian Băsescu. Attila Korodi mai spune că trebuie precauţie în privinţa acestui proiect minier.

Preşedintele Traian Băsescu a cerut marţi seară accelerarea procedurilor de avizare a proiectului aurifer de la Roşia Montană. Attila Korodi spune că legislaţia de mediu trebuie respectată. "Eu îl înţeleg pe domnul preşedinte, ne cunoaştem de mult timp, punctul dumnealui de vedere nu s-a schimbat. Din punctul meu de vedere, ca ministru al Mediului, trebuie să ofer clar o implementare a legislaţiei de mediu, a condiţiilor prin care o procedură poate să fie dusă la bun sfârşit, este clar. Ministerul Mediului trebuie să emită un punct de vedere, dacă toate condiţiile din punct de vedere procedural se întrunesc. Cred că legislaţia de mediu nu poate să cuprindă un proiect de anvergură atât de mare din punctul de vedere al mărimii exploatării, să cuprindă fiecare element. Sunt şi elemente de politică şi dezvoltare pe care trebuie să şi le asume Guvernul României. Dar până atunci, ministerul are un rol foarte important: procedurile să se întrunească şi să aibă un punct de vedere final. Eu susţin ca să mergem până la acel moment, pentru că este nevoie", declară noul ministru al Mediului.

"Cred că următoarele săptămâni pentru mine vor însemna o analiză foarte minuţioasă a ceea ce s-a întâmplat în ultimii trei ani de zile pe procedura de evaluare, ca să mă pun la punct cu fiecare element tehnic", continuă Attila Korodi.

Trebuie accelerate procedurile în privinţa Roşia Montană? Attila Korodi precizează că "procedurile nu pot fi accelerate faţă de ce ritm au acum. Procedurile tehnice merg înainte, au un ritm, sunt teme care se discută de profesionişti, mai mult nu se poate. Dar pentru că ştiu că procedura poate să ajungă într-o finalitate, va veni şi momentul în care va trebui să se abordeze şi din punctul de vedere al politicilor guvernamentale".

Attila Korodi mai crede că "aurul de la Roşia Montană, care este o resursă importantă într-un fel sau altul trebuie exploatat. Întrebarea este dacă această soluţie, ceea ce se propune acum este bună pentru România, dar din perspectiva conformării cu legislaţia de mediu şi a dezvoltării durabile. La această întrebare căutăm răspunsuri".

Attila Korodi cere "precauţie" în privinţa proiectului de la Roşia Montană. "Eu am o abordare mult mai aproape şi într-un anumit mod şi principială pentru a proteja mediul. Tot ce decid intră în acest context. Dar pentru că vorbim de proceduri, procedurile trebuie să ne dea un rezultat final. Oricum, eu cred că văzând acest proiect atât de important, trebuie să fim foarte precauţi", conchide ministrul Mediului.

Attila Korodi, intervievat de Cosmin Ruscior, despre Roşia Montană