Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Lecţie de democraţie în America, opacitate şi mister în China

În China asistăm la o schimbare a conducerii în condiţii de opacitate totală, în profund contrast cu lecţia de democraţie pe care a dat-o recent America. Dacă prima mare economie a lumii, Statele Unite, şi a doua mare economie a lumii, China, sunt total dependente în prezent una de alta, în materie de cultură şi practică politică ele se află la ani lumină.

Analizăm în cele ce urmează schimbările care se anunţă în China şi care sunt de natură să suscite numeroase semne de întrebare, chiar şi de nelinişte. În principiu s-ar putea spune că avem de-a face, în China, cu o împrospătare generaţională la vîrful piramidei. Un om de 69 de ani, preşedintele Hu Jintao, care încarna puterea supremă, pleacă de la cîrmă şi vine în locul lui un om cu zece ani mai tînăr, Xi Jinping. In mod normal astfel de veşti ar trebui să ne bucure.

In mod normal, cînd vin la putere oameni mai tineri ei ar trebui să fie mai deschişi din punct de vedere politic, mai ataşaţi valorilor democratice, mai pasionaţi de ideea de libertate. Aceste reguli nu se aplică însă cînd vine vorba de China. Cine crede că înţelege ce se întîmplă în China este nebun, spun deseori jurnaliştii. După ce întreaga lume a asistat la spectacolul, pasionant şi tonic, al alegerilor prezidenţiale americane, planeta asistă acum la o ceremonie extrem de codată în China. Dacă în Statele Unite alegătorii ştiau absolut totul despre candidaţii la prezidenţiale şi despre programele lor de guvernare, în China un miliard trei sute de milioane de locuitori nu ştiu nimic esenţial despre omul care îi va conduce în viitorii ani.

Despre acest om care se numeşte Xi Jingping cotidianul francez "Ajourd’hui" spune că va fi adevăratul stăpîn al lumii (“le vrai maître du monde"). Poate că nu suntem încă în această situaţie, dar un lucru este sigur: China este angajată într-o competiţie acerbă cu Statele Unite şi are un scop precis: să devină prima putere economică şi militară a lumii. Omul care încarnează acum puterea în China va trebui să ia în viitor decizii cruciale în materie de economie şi politică internaţională. Ori, iată că acest om este cît se poate de misterios, după cum total opac rămîne şi nucleul care va conduce împreună cu el China. Observatorii avizaţi subliniază acest lucru, probabil pentru a mai linişti opinia publică mondială: mecanismul puterii este astfel conceput în această ţară încît apariţia unui dictator cum a fost Mao este imposibilă.

Conducerea a devenit colegială, dar rămîne mereu în umbră. Puterea este o veritabilă piramidă în China: 83 de milioane de membri de partid aleg 2270 de delegaţi care aleg 204 membri ai Comitetului Central care aleg un birou politic format din 25 de membri care se înţeleg apoi în privinţa unui comitet permanent de 7, 8 sau 9 membri. Pe acest ultim etaj al puterii se întîmplă apoi totul... In editorialul său de astăzi cotidianul LE MONDE consideră că toată patologia socială a Chinei (corupţia, nepotismul, inegalităţile, deciziile arbitrare) îşi au originea în această formă de guvernanţă secretă şi autoritară.

Democratizarea nu este însă o prioritate pentru noua conducere chineză. Occidentalii cred că bătălia împotriva corupţiei nu poate fi cîştigată în China decît dacă partidul comunist îşi slăbeşte treptat presiunea exercitată asupra societăţii şi renunţă treptat la controlul absolut exercitat asupra economiei. Liderii chinezi ştiu însă că populaţia va continua să suporte corupţia elitelor şi lipsa de democraţie dacă nivelul său de viaţă va creşte.

De unde marea obsesie a conducerii chineze, de a menţine o creştere economică de cel puţin 7 la sută pe an. Un dezastru ar fi pentru China scăderea acestui procent la sub 4 la sută, probabil că într-un astfel de context masele de chinezi s-ar revolta şi s-ar produce un seism social.

Mai merită ceva de observat la acest capitol, şi anume că primele două mari puteri ale lumii au procedat la schimbări în sfera superioară a puterii practic în acelaşi timp. Să fie vorba de o simplă coincidenţă? Eseistul francez François Lenglet care semnează un interesant articol în revista Le Point consideră că aceste două puteri, China şi America, formează în prezent un tandem căruia îi dă şi un nume: “Chinamérique”, altfel spus “Chinamerica”.

Din acest conglomerat creat împotriva naturii s-a născut de alfel criza datoriilor publice de care suferă întregul Occident. Pînă cînd va deveni China puterea numărul unu recunoscută pe planetă, avem deocamdată acest tandem care se află în inima economiei mondiale, “Chinamerica”.