Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi

Lista victimelor escrocheriei Madoff extinsă la întreaga planetă

200812-8780.jpg

Lista victimelor escrocheriei Madoff extinsă la întreaga planetă

Astăzi expiră termenul de co-garantare a cauţiunii de 10 milioane pentru Bernard Madoff, care de la etajul 17 al unui zgârie-nori din estul insulei Manhattan a orchestrat cea mai mare fraudă financiară din istoria Americii.

Schema piramidală la care s-a dedat ani în şir fostul director al bursei electronice NASDAQ a lăsat în urmă o puzderie de victime, de la investitori individuali la organizaţii filantropice şi bănci de prim rang.

„Escrocheria Madoff aruncă lumină asupra sistemului bancar din umbră, aceste fonduri de investiţii, fonduri de fonduri, fonduri de plasament tip hedging cu grad înalt de risc, sector reprezentând astăzi peste 70% din volumul tranzacţiilor financiare din America. Restul de 30%, sectorul bancar comercial, a fost reglementat în anii 1930; a venit acum rândul sistemului bancar din umbră, care pune în pericol atât averi personale cât şi întreaga economie;cred că noul guvern trebuie să se ocupe urgent de această problemă" - a considerat magnatul de presă Mortimer Zuckerman, una dintre victimele fraudei pentru care Madoff poate fi condamnat la 20 de ani închisoare şi o amendă de ordinul milioanelor.

SUA; Radu Tudor

17 decembrie 2008 (09:25)