Literatura franceză la Sommetul Francofoniei

Pentru unii istorici ai literaturii şi specialişti, literatura francofonă înglobează tot ce s-a scrie în limba franceză. Ceea ce ar însemna că Victor Hugo, Balzac, Zola şi Flaubert sunt autori “francofoni”. Pentru alţi specialişti, însă, un scriitor “francofon” este cineva care vine din alt spaţiu decît cel francez dar scrie în limba lui Molière. In această accepţie sunt francofoni scriitorii care vin din Belgia, din Quebec, din Elveţia, din fostele colonii franceze de pe continentul african, precum şi cei din teritoriile franceze de peste mări cum ar fi insula Réunion.

Cine intră însă într-o librărie franceză şi caută operele lui Emil Cioran, le găseşte pe rafturile rezervate scriitorilor francezi şi nicidecum pe cele purtînd eticheta “Pays de l’est” (ţările din est). Sunt consideraţi deci ca fiind autori francezi mulţi scriitori care n-au avut naţionalitatea franceză, precum Emil Cioran, Eugène Ionesco sau Samuel Beckett, dar care, prin operele lor, îmbogăţit patrimoniul literaturii franceze.

Pentru a simplifica lucrurile, unii critici şi comentatori preferă termenul “scriitor de expresie franceză” sau “scriitor de limbă franceză”, şi în acest caz nu contează unde s-a născut respectivul autor, din moment ce s-a impus şi s-a făcut cunoscut recurgînd la limba lui Molière.

Toate aceste nuanţe nu surprind însă o altă realitate: şi anume faptul că pentru unii autori deveniţi “de limbă franceză” adoptarea limbii lui Molière şi a lui Victor Hugo a însemnat o imensă muncă, practic o trecere de la cultură la alta, de la o limbă maternă stăpînită iniţial la o limbă adoptivă din motive literare. Numeroşi autori de pe toate continentele, şi în special din ţări unde limba franceză nu este nici limbă oficială şi nici fostă limbă colonială, numeroşi autori deci se îndrăgostesc pur şi simplu de cultura franceză şi de limba franceză şi decid să scrie în această limbă.

Anul trecut a creat o puternică impresia la Paris apariţia unei cărţi scrisă de un japonez, Akira Mizubayashi, care a decis la un moment dat să scrie în franceză. “Une langue venue d’ailleurs” (O limbă venită din altă parte) se intitulează cartea sa cu tentă eseistică şi autobiografică. El povesteşte cum, în 1970, pre vremea cînd era student, a simţit cum “se sufoca în limba japoneză” pe care o percepea ca una “afectată de societatea de consum”. Aveam impresia că japoneza conţinea prea multe “cuvinte devitalizate”, prea multe “fraze găunoase”, spune ele. Motiv pentru care a început să studieze limba şi literatura franceză cu ambiţia de a deveni perfect bilingv şi de a scrie în franceză. Akira Mizubayashi mai mărturiseşte următoarele: “Franceza mi-a oferit posibilitatea de a îmi reîncepe viaţa, de a-mi remodela şi reconstrui ansmablul raporturilor mele cu ceilalţi, pe scurt, de a-mi reînnoi fiinţa în raport cu lumea”.

Povestea lui Akiza Mizubayashi aminteşte de cea a unui scriitor rus care s-a stabilit în Franţa şi scrie în franceză, Andrei Makine, autorul unei cărţi care a fost un adevărat best-seller, “Un testament francez” şi în care povesteşte cum s-a impregnat de cultura franceză. Ar mai fi multe nume de pus pe această listă a celor care au considerat că limba franceză îi ajută să renască.

Este cazul şi cu un autor bosniac, refugiat în Franţa în 1992 pentru că a refuzat să ia parte la războiul civil din fosta Yugoslavie. După ce a scris în limba serbo-croată, el a treptat la franceză iar în 2008 a publicat prima sa carte scrisă direct în această limbă de împromut. Ultimul său roman scris în franceză se intitulează “Isus şi Tito”, roman în care evocă anii cînd Federeaţia Yugoslavă părea solidă pe dinafară dar se fisura pe dinăuntru. 

Dacă acceptăm ideea că un scriitor, indiferent de ce naţionalitate este, poate fi numit francofon atunci cînd scrie şi publică în limba franceză, atunci îi putem numi scriitori francofoni şi pe unii din clasicii literaturii române: Vasile Alecsandri, Ion Heliade Rădulescu, Alexandru Odobescu sau Nicolae Iorga. Dar lista scriitorilor şi gînditorilor români care au scris în franceză este extrem de lungă, iar pe ea figurează, pe lîngă nume evocate mai sus, altele care rămîn familiare în Franţa, cum ar fi Panait Istrati, Tristan Tzara, Mircea Eliade, Virgil Gheorghiu, Gherasim Luca... România a dat deci mulţi scriitori francofoni, iar unii sunt consideraţi pur şi simplu scriitori francezi.