Manifestaţii la Madrid împotriva negocierilor cu ETA

Mii de spanioli au manifestat sâmbătă la Madrid pentru a-şi exprima opoziţia faţă de orice negociere cu organizaţia separatistă bască ETA. Pe de altă parte, contramnifestaţii au avut loc în mai multe oraşe din nordul Spaniei pentru a suţine un nou partid care va fi lansat luni de foşti membri ai Batasuna, aripa politică interzisă a ETA.

Noul partid va respinge recursul la violenţă în speranţa că va putea participa la alegerile municipale din mai.

"Mai multe minciuni", "mai multe armistiţii", se putea citi pe banderolele aduse de manifestanţi la Madrid, la apelul grupării Vocea împotriva terorismului.

Organizaţia armată bască ETA, considerată responsabilă de moartea a 829 de persoane în 40 de ani de violenţe, a decretat la 10 ianuarie un armistiţiu "permanent" şi "general".

Premierul spaniol, Jose Luis Rodriguez Zapatero, a considerat insuficient acest armistiţiu şi a cerut dizolvarea ETA, al cărei ultim atentat pe teritoriul spaniol datează din august 2009.

ETA a decretat un armistiţiu în martie 2006, în cadrul negocierilor cu Madridul, înainte de a detona, nouă luni mai târziu, o bombă în parcarea aeroportului din Madrid, în care au murit două persoane.