
Politică
Marine Le Pen, aproape de o moştenire istorică
marine-le-pen.jpg

Numărătoarea voturilor începe încă de vineri, dar rezultatele vor fi comunicate abia duminică dimineaţă. Circa 25 de mii de membri ai partidului, având cotizaţia la zi participă la scrutin. Bătălia se dă între Marine Le Pen, 42 de ani, fiica liderului istoric al partidului şi Bruno Gollnisch, 60 de ani, deputat european.
Dacă până în prezent, Jean-Marie Le Pen era reconfirmat în funcţie printr-o simplă aclamare, acum situaţia este diferită : cei doi candidaţi la şefia partidului şi-au făcut campanie în toată Franţa, timp de patru luni, o premieră în cei 40 de ani de existenţă a partidului.
Totuşi, fiica liderului, Marine, deja instalată în rolul de purtător de cuvânt al partidului a beneficiat atât de susţinerea şefilor de filiale, cât şi a tatălui. Alegerea lui Marine Le Pen este deci sigură.
Imediat ce va fi instalată în funcţie, Marine va deveni şi candidatul oficial al partidului la alegerile prezidenţiale. Marine Le Pen se bucură de o anumită popularitate. Ea dispune de un potenţial electoral superior tatălui : 20% dintre francezi ar vota pentru ea, faţă de numai 13% pentru părintele ei.
Marine nu este lipsită de talent politic şi încearcă să dea un nou suflu extremei drepte, încercând să introducă o notă de onorabilitate prin abandonarea provocărilor, a celor anti-semite în special. Discursul ei se doreşte mai social, mai implicat în problemele francezilor marcaţi de criză, promovând şi oprirea imigraţiei.
Sondajul dat publicităţii de revista săptămânală Marianne arată că Marine Le Pen va ajunge pe locul al treilea, cu mult înaintea centristului François Bayrou, care ar fi votat de numai 9% dintre francezii cu drept de vot.
Prin urmare, voturile candidatei extremei-drepte vor fi decisive pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale din 2012.