Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Marine Le Pen refuză rolul de arbitru între stânga şi dreapta

default.png

RFI România: Actualitate, informaţii, ştiri în direct
RFI România: Actualitate, informaţii, ştiri în direct
Sursa imaginii: 
RFI

În Franţa, cei doi candidaţi rămaşi în cursă pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, Nicolas Sarkozy şi François Hollande, încearcă acum să atragă de partea lor voturile Frontului Naţional. Reamintim că extrema dreaptă a ieşit pe locul al treilea la primul tur de scrutin şi se impune ca al treilea mare partid în peisajul politic francez. Marine Le Pen, lidera Frontului Naţional, refuză rolul de arbitru între stânga şi dreapta.

În urmă cu 20 de ani, un anume Bernard Tapie, milionar de stânga, devenit pentru scurt timp ministru într-un Guvern socialist, îi califica pe alegătorii Frontului Naţional cu apelativul de "nemernici". El folosea în franceză cuvântul "salaud" şi s-ar putea ca traducerea să fie mai edulcorată în raport cu violenţa acestui termen. Mai precis, Bernard Tapie, extrem de prezent la ora aceea pe platourile de televiziune, spunea aşa: "Dacă Le Pen este un nemernic, cei care votează pentru el sunt şi ei nişte nemernici".

Diabolizarea Frontului Naţional în Franţa este un fenomen mai vechi. Persoana fostului lider al formaţiunii, Jean Marie Le Pen, a încarnat pentru multe decenii în ochii mai tuturor partidelor politice, tot ce putea fi mai detestabil. Extrema dreaptă franceză a fost sperietoarea politică a tuturor celor care se considerau drept frecventabili, onorabili sau cel puţin... normali. Frontul Naţional a fost acuzat în mod sistematic de antisemitism, de xenofobie, de tentaţii fasciste şi de alte rele absolute… Când i se reproşa populismul, faptul suna aproape ca un elogiu.

Iată însă că astăzi, Marine Le Pen, fiinca lui Jean Marie le Pen, reuşeşte o uluitoare operaţiune de reabilitare a formaţiunii. Nimeni nu ar îndrăzi în acest an de graţie 2012 să-i trateze de "nemernici" pe cei 6,4 milioane de francezi care au votat pentru Marine Le Pen la primul tur de scrutin al prezidenţialelor. Aceştia sunt consideraţi acum nişte oameni care "suferă", care nu au fost ascultaţi în doleanţele lor de Republica Franceză, care se tem de un viitor incert, care se simt frustraţi sau marginalizaţi.

Preşedintele Nicolas Sarkozy declară chiar că nu vede nimic reprobabil în faptul că un francez votează cu Frontul Naţional. Dacă Marine Le Pen s-a prezentat la prezidenţiale, mai spune Nicolas Sarkozy, înseamnă că “ea este compatibilă cu valorile Republicii”. Astfel de fraze erau de neimaginat în urmă cu câţiva ani. Într-un interviu acordat cotidianului Libération, François Hollande are şi el aceeaşi atitudine de înţelegere faţă de electoratul extremei drepte. Acest electorat ar fi "unul care suferă, compus din mici funcţionari, din artizani, din muncitori care resimt efectiv un sentiment de abandonare”.

Marine Le Pen respinge însă ideea că votul acordat extremei drepte ar fi unul "de criză" (cum spune Nicolas Sarkozy) sau unul contestatar. Nu, afirmă ea, este vorba de un vot de adeziune, întrucât Frontul Naţional a înţeles doleanţele francezilor. "Alegătorii care au votat pentru Marine Le Pen ştiu cu pertinenţă ce nu vor şi ce vor. Ei vor protecţionism, ei vor stoparea imigraţiei, ei vor revenirea condiţiilor de securitate, ei vor prioritate naţională, prioritate la locuri de muncă şi locuinţe, ei vor reprezentare proportională la alegeri, ei vor referendum administrativ popular, ei vor suveranitatea Franţei”, spunea lidera extremei drepte, care s-a exprimat luni seară pe canalul de televiziune public FRANCE2.

În timp ce François Hollande şi Nicolas Sarkozy încearcă deci să atragă acum acest electorat esenţial pentru victoria finală, Marine le Pen are însă o cu totul altă strategie. Mai toţi comentatorii consideră că lidera extremei drepte mizează pe înfrângerea lui Nicolas Sarkozy şi pe o eventuală implozie sau dislocare a dreptei. În virtutea acestui scenariu, Frontul Naţional ar urma să atragă o parte importantă a dreptei nemulţumită de sarkozism şi deci să-şi extindă şi mai mult baza, precum şi influenţa în Franţa.

Mai mult decît atât, Marine Le Pen se pregăteşte acum de viitoarele alegeri legislative, în contextul cărora Frontul Naţional este bine plasat în numeroase circumscripţii. Tot ea a anunţat şi o schimbare a numelui partidului, pentru a rupe fără îndoială şi mai mult cu o anumită imagine negativă din trecut. Iată deci cu ce ecuaţie complicată sunt confruntaţi acum candidatul  dreptei şi candidatul stângii, obligaţi să ţină cont de adevăruri noi, care se impun treptat printr-un vot care nu poate fi ignorat.