Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Martin Schulz la Bucureşti: critici pe un ton diplomatic

martin-schulz-bucuresti-critici-ton-diplomatic.jpg

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz

Interesele proprii trebuie lăsate la o parte, iar în situaţii de criză nu pot fi permise tensiuni între statele membre, dar nici lupte politice partizane la nivel naţional. Declaraţia a fost făcută miercuri în Parlamentul României de Martin Schulz, preşedintele Legislativului european.

Martin Schulz a lăudat pe de o parte Guvernul pentru că a avut o abordare constructivă faţă de criticile formulate în ultima vreme de europeni. Pe de altă parte, însă, a lansat şi un avertisment. "Nici abuzul de încredere şi nici ordonanţele de urgenţă nu sunt compatibile cu spiritul democratic", a explicat şeful Parlamentului European. El a adăugat că o astfel de practică subminează principiul controlului democratic reciproc.

"În situaţii de criză, nu putem să ne permitem tensiuni între statele membre şi nici lupte politice partizane la nivel naţional. Acum trebuie să lăsăm la o parte interesele proprii şi să ne concentrăm pe problemele la nivelul Europei", a susţinut preşedintele PE.

 

Martin Schulz şi fondurile europene

 

Faptul că României i se va aduce la cunoştinţă zilele acestea că trei programe operaţionale vor fi blocate nu e o veste uşor de acceptat. Practic, asta demonstrează că procesul de reformă nu s-a terminat. Iată ce spune Martin Schulz. "Zilele acestea au ajuns la Bucureşti trei scrisori din partea CE, prin care i se aduce la cunoştinţa Guvernului faptul că trei dintre cele mai importante programe operaţionale cu fonduri europene vor fi suspendate. Această decizie este luată ca urmare a gravelor deficienţe înregistrate în procesul de acordare a contractelor atribuite prin licitaţie şi la administrarea acestora. Este o veste foarte greu de digerat, care arată că procesul de reformă nu a fost finalizat, la fel şi lupta împotriva corupţiei", afirmă Martin Schulz.

Oficialul european a mai explicat că există anumite intenţii de îngheţare a bugetului UE, iar astfel de percepţii denotă o lipsă de responsabilitate, pentru că tocmai în momente de criză este nevoie de un buget care să se transforme în locuri de muncă.

Vizita lui Schulz a fost folosită şi ca pretext pentru un nou schimb de replici dure între politicieni pe plan intern. Liderul PDL, Vasile Blaga, a spus că nu va fi prezent la întâlnirea propusă de Schulz şi a precizat că decizia este "urmare a implicării deschise" a preşedintelui Parlamentului European în campania electorală a lui Victor Ponta. Cum răspunde premierul? Vasile Blaga nu înţelege nimic din ceea ce se întâmplă dincolo de vamă, a spus liderul social-democrat. "Domnul Blaga nu doar că nu ştie nicio limbă, nici nu ştie ce se întâmplă în Europa. (...) Nu doar că nu ştie nicio limbă străină, nici nu înţelege nimic din ce se întâmplă dincolo de vamă. Dânsul cu vama se pricepe", spune Victor Ponta. Democrat-liberalii susţin că preşedintele Parlamentului European s-ar fi dus la Târgu Jiu pentru a-l susţine pe Victor Ponta în campania electorală. Liderul USL candidează pentru un colegiu din Gorj.

 

Glume cu preşedintele Băsescu

 

Liderul Parlamentului European s-a văzut miercuri şi cu preşedintele Traian Băsescu. Acesta i-a mulţumit lui Martin Schulz pentru că şi-a găsit timp să facă vizite în teritoriu şi a glumit că dacă nu ar fi făcut această vizită, nu ar fi ştiut să pronunţe corect numele lui Constantin Brâncuşi. "Prima caracteristică a românilor este ospitalitatea. Aşa că oricine vine la noi este binevenit. Dacă cel care vine ne prilejuieşte şi ocazia de a ne cunoaşte mai bine, este cu atât mai bine. Îl felicit şi îi mulţumesc că s-a deplasat şi în teritoriu, altfel nu ar fi ştiut să spună corect numele Brâncuşi", a glumit preşedintele în conferinţa de presă comună.

În fine, Martin Schulz a mai explicat că România are tot dreptul să facă parte din Zona Schengen. "Cunoaşteţi că PE, în rezoluţia sa din 13 octombrie 2011, s-a pronunţat în favoarea primirii dumneavoastră în spaţiul Schengen. România, vreau să subliniez, a transpus toate instrumentele Schengen şi aş dori să vă felicit pentru progresele înregistrate în domeniul controlului la frontieră", a declarat Martin Schulz.