Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Mesajele summitului G8 de la Deauville

Summitul G8 din Franta s-a incheiat vineri cu un mesaj clar pentru Tunisia şi Egipt. Cele două ţări africane în care preşedinţii au fost schimbaţi prin revoltă populară au primit promisiuni clare din partea liderilor mondiali că vor fi ajutate financiar. 40 de miliarde de dolari ar urma să primească cele două state, afectate acum de scăderea turismului şi de lentoarea creşterii economice.

Detaliind pachetul financiar de 40 de miliarde de dolari promişi în timpul summitului G8 pentru a susţine "primăvara arabă", preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy a precizat că "20 de miliarde" vor proveni de la bănci de dezvoltare (excluzând Fondul Monetar Internaţional), plus "zece miliarde de dolari din angajamente bilaterale" şi "zece miliarde de la ţările din Golf".

Între cele zece miliarde de dolari provenind din angajamente bilaterale, partea pe care Franţa o va acorda Egiptului şi Tunisiei se va ridica la "un miliard de euro", a afirmat el.

Înainte de a sosi la Deauville, Egiptul şi Tunisia şi-au cifrat nevoile: Cairo are nevoie de 10-12 miliarde de dolari până la jumătatea lui 2012 şi a cerut deja ajutorul FMI, iar Tunisul are nevoie de 25 de miliarde de dolari pe cinci ani. Aceste ţări sunt foarte afectate de scăderea turismului şi o creştere economică aproape de zero.

Rusia schimbă foaia

La summitul G8, Rusia s-a impus pentru prima dată ca mediator potenţial în conflictul libian. În dezacord cu pozitia sa de până acum, Rusia a cerut vineri plecarea liderului libian Muammar Kadhafi. Declaraţia finală a summitului G8 reflectă această schimbare spectaculoasă de postură, afirmând că Muammar Kadhafi "nu are viitor într-o Libie liberă" şi "trebuie să plece".

În plus, Medvedev a anunţat că va trimite un emisar la Benghazi. Înaltul reprezentant rus pentru Africa Mihail Marghelov va merge în fieful rebeliunii libiene, potrivit lui Medvedev.

Respingând o "mediere care nu este posibilă cu Kadhafi", preşedintele francez Nicolas Sarkozy a admis că occidentalii, hotărâţi să termine treaba în Libia, au "nevoie de ajutorul preşedintelui Medvedev".

Rusia a ţinut să precizeze că situaţia din Libia este foarte diferită de cea din Siria, ţară pe care Moscova o susţine, în pofida reprimării manifestaţiilor împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad.

Perspectiva unei rezoluţii ONU care să prevadă noi măsuri împotriva Damascului a fost exclusă astfel din declaraţia finală. Medvedev a declarat însă că "preşedintele Assad trebuie să treacă de la vorbe la fapte", în timp ce Nicolas Sarkozy a fost de acord cu Barack Obama pentru a-i cere lui Assad să conducă tranziţia sau să se retragă de la putere.

Libia şi Siria sunt considerate de occidentali un obstacol potenţial mortal pentru propagarea spiritului revoluţiilor tunisiană şi egipteană, pe care G8 vrea să o încurajeze printr-un ajutor economic.

G8 a vrut de asemenea să promoveze democraţia spre sudul continentului african, invitându-i pe Alassane Ouattara (Coasta de Fildeş), Alpha Conde (Guineea) şi Mahamadou Issoufou (Niger), care tocmai au ajuns la putere prin procese democratice exemplare.