Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ministrul francez de Externe caută soluţii pentru Siria

ministrul-francez-externe-cauta-solutii-siria.jpg

Ministrul francez de Externe, Laurent Fabius (Foto: AFP/Eric Piermont)

Şeful diplomaţiei franceze, Laurent Fabius, începe miercuri un turneu în Iordania, Liban şi Turcia, trei ţări vecine cu Siria. Vizita ministrului francez de Externe survine în contextul în care comunitatea internaţională este divizată cu privire la soluţiile pentru a pune capăt conflictului sirian.

Preşedintele socialist francez, François Hollande, este tot mai atacat de Opoziţia conservatoare, din cauza "inacţiunii" sale, lipsei de iniţiativă în problema siriană. Cu alte cuvinte, turneul început miercuri de Laurent Fabius este destinat parţial să pună capăt şi criticilor referitoare la acest dosar extrem de delicat.

Oficial, vizita de trei zile a ministrului francez de Externe în Iordania, Liban şi Turcia este înainte de toate una în scopuri umanitare. Cele trei ţări vecine cu Siria sunt confruntate cu un aflux tot mai mare de refugiaţi, care fug din ţara lor, din cauza luptelor tot mai violente, în particular la Alep şi Damasc. ONU estimează la 140 de mii numărul de persoane refugiate în ţările vecine cu Siria, în timp ce în interiorul ţării, peste un milion de oameni au fost deplasaţi.

În acest context, Franţa a instalat de câteva zile un spital de campanie în plin deşert iordanian, aproape de frontiera cu Siria. Tot la iniţiativa Parisului, care mai prezidează până la sfârşitul lunii Consiliul de Securitate al ONU, va avea loc la Naţiunile Unite o reuniune ministerială, pe 30 august, consacrată tocmai situaţiei umanitare din Siria şi din ţările învecinate.

Răspunzând implicit acuzaţiilor predecesorului său conservator, Nicolas Sarkozy, actualul şef de stat François Hollande a precizat că "Franţa caută cu orice preţ să obţină o soluţie politică în Siria". Cu ce rezultate şi în câtă vreme, rămâne de văzut.