Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Mircea Miclea îi pune la zid pe criticii legii educaţiei

elevi-banci.jpg

Legea educaţiei îşi propune să reformeze sistemul de învăţământ din România.

Cei care critică legea educaţiei aduc argumente puerile. O spune la RFI şeful comisiei prezidenţiale pentru educaţie, Mircea Miclea, fost ministru de resort. El îi răspunde în special lui Andrei Marga. Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai spunea marţi că legea educaţiei seamănă cu programul nazist de guvernare.

Mircea Miclea nu e de acord cu argumentele celor care critică legea educaţiei, promulgată de preşedintele Traian Băsescu. "E o lege care face o schimbare reală şi de aceea cred că este atacată din mai multe direcţii. Pe de altă parte, argumentele pe care le aduc cei care o atacă sunt absolut puerile ! Să compari o astfel de lege cu programul nazist, pentru că este o lege care centrează curriculum pe competenţe înseamnă automat să spui că şi Uniunea Europeană, care recunoaşte exact aceleaşi competenţe pentru învăţarea permanentă se inspiră din programul nazist. E o logică absolut puerilă !", declară fostul ministru al învăţământului.

Miclea asigură că legea educaţiei nu este îndreptată împotriva nimănui : "Nu este o lege împotriva unor oameni sau împotriva unor situaţii particulare. O lege se face pentru a restructura sistemul. Ţinta legii nu a fost în nici un fel nici un om. De exemplu, faptul că se încearcă trecerea spre un nou tip de conducere a universităţilor nu vizează o persoană anume, ci ideea de a modifica modul de conducere a universităţilor".

Şeful comisiei prezidenţiale pentru educaţie explică modul în care vor fi aleşi de acum înainte rectorii : "Fiecare universitate va decide prin referendum dacă rectorul este selectat pe bază de concurs public, caz în care pentru funcţia de rector poate să participe şi altcineva de la altă universitate, din străinătate chiar, pentru că dacă ai un om de mare valoare şi este în altă universitate, vrei să-l aduci. O a doua variantă de a obţine funcţia de rector este de a face o alegere a rectorului, dar nu după vechiul model, adică doar membrii Senatului aleg rectorul, ci se face după un model mult mai democratic : toată suflarea din universitate alege rectorul, adică toate cadrele didactice şi reprezentanţii studenţilor. Prin urmare, împiedicăm în acest fel o modalitate care s-a practicat până în prezent, aceea de a-ţi aranja deja voturile pentru rector, din momentul în care ai stabilit membrii Senatului".

Legea educaţiei a primit marţi, 4 ianuarie, undă verde de la Curtea Constituţională, după care a fost promulgată de şeful statului.

Legea se aseamănă cu programul nazist de guvernare, spunea marţi dimineaţă la RFI rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, Andrei Marga, membru PNL. Fostul ministru al învăţământului consideră că legea a fost scrisă de "tot felul de frustraţi". Documentul îşi propune să politizeze învăţământul, mai crede Marga.

 
Mircea Miclea, intervievat de Cosmin Ruscior