Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Moartea mediatică a lui DSK în aşteptarea anunţatei morţi politice

"Realitatea depăşeşte ficţiunea" spunea luni un critic de film, aflat la Festivalul de la Cannes, în legătură cu inculparea lui Dominique Strauss-Kahn pentru "crime" cu caracter sexual, ca să reproducem limbajul juridic american. "La mise a mort médiatque", spune un fost ministrul al justiţiei Robert Badinter. Deci  a fost pusă în scenă, a fost orchestrată, pe plan mondial, moartea mediatică a acestui francez, în aşteptarea anunţatei sale morţi politice.

Această afacere devine un foileton politico-juridic care se anunţă lung, dar a fost prefaţat, printr-o clară "operaţiune de linşare mediatică" a lui DSK, cel puţin aşa se spune în Franţa.

Expresia a  fost utilizată de mai mulţi comentatori şi lideri ai partidului socialist, precum fostul ministru al culturii Jack Lang, precum şi de un fost ministru al justiţiei, Robert Badinter.

Justiţia americană a procedat, spun ei, prin imaginile difuzate în contextul arestării şi inculpării lui DSK, la moartea sa mediatică. "La mise a mort médiatque", spune Robert Badinter. Deci  a fost pusă în scenă, a fost orchestrată, pe plan mondial, moartea mediatică a acestui francez, în aşteptarea anunţatei sale morţi politice.

Am putea spune că emoţia provocată în Franţa rămâne extrem de intensă, iar după şocul ştirii asistăm acum la reacţii critice extrem de vehemente faţă de modul de operare al justiţiei americane. Nimeni nu ştie deocamdată dacă Dominique Strauss-Kahn este sau nu este vinovat, dar enom de multe voci în Franţa consideră că i s-a încălcat un drept esenţial, cel al prezumţiei de nevinovăţie.

"Sunt fericită, spunea lidera socialiştilor, doamna Martine Aubry, că trăiesc într-o ţară unde în acest stadiu al unei proceduri judiciare nu pot fi arătaţi în faţa mediilor de informare bărbaţi sau femei cu cătuşe la mâini."

Scriitorul şi filozoful Bernard Henry Lévi este şi el extrem de critic faţă de procedeele americane şi spune că DSK merita tratat altfel. Directorul revistei Le Point, Hervé Gattegno, evocă "o execuţie prin imagine", o "umilire în public a demnitarului francez".

Sentimentul multor francezi este chiar că prin exhibarea fără menajamente a lui DSK americanii au vizat direct Franţa, şi mai ales îngăduinţa cu care francezii acceptă separarea vieţii publice de cea privată, precum şi toleranţa lor faţă de oameni precum Dominique Strauss-Kahn pe care toată lumea îl ştia "afemeiat", ca să nu spunem un adevărat french lover.

Cotidianul LE MONDE precizează însă că modul în care a fost tratat DSK nu este neobişnuit în Statele Unite. Exhibarea inculpatului în faţa camerelor este o practică devenită curentă. Iar în cazul celebrităţilor, fie ele politice, sportive sau artistice, exhibarea are un caracter şi mai acentuat. Şi aceasta pentru că justiţia americană vrea să demonstreze că toţi oamenii în Statele Unite sunt egali în faţa legii şi că faptul de a fi bogaţi sau celebri nu-i protejează în nici un fel.

Mulţi comentatori francezi văd însă în această manieră americană de a trata inculpaţii un semn de ipocrizie, pentru că toate lumea ştie că inculpaţii care au destui bani ca să-şi plătească un bun avocat au mult mai multe şanse să scape cu faţa curată decât restul lumii.

Reacţii prudente ale puterii în cazul DSK

De notat că executivul francez se pronunţă pentru prima dată în legătură cu această afacere cu consecinţe enorme. Şeful statului francez, Nicolas Sarkozy, cere majorităţii de dreapta să dea dovadă de "sânge rece", de "curaj, de unitate şi de demnitate", şi să se concentreze pe acţiune. "Avem atâtea de făcut, a spus preşedintele Franţei, marea preocupare a oamenilor sunt dificultăţile vieţii de zi cu zi."

În ce-l priveşte pe primul ministru François Fillon, el s-a referit direct la Dominique Strass-Kahn spunând: "dacă faptele care îi sunt reproşate se dovedesc a fi adevărate, atunci ne aflăm în faţa unui act foarte grav care nu poate avea nici o scuză".