Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Mohamed Morsi încearcă să liniştească apele în Egipt

mohamed-morsi-incearca-sa-linisteasca-apele-egipt.jpg

Preşedintele egiptean, Mohamed Morsi (Foto: Reuters)

Preşedintele egiptean a încercat să calmeze spiritele, după controversatul decret prin care şi-a atribuit şi puterile executive şi cele judiciare ale ţării. Mohamed Morsi a avut o întâlnire cu magistraţii de la Cairo, în care a subliniat că măsura ar fi temporară şi în interesul poporului, dar nu a dat înapoi de la decizia sa. Opoziţia plănuieşte ample proteste marţi în toată ţara.

Presiunea publică asupra preşedintelui Mohamed Morsi este în continuă creştere, după ce şi-a extins puterile dincolo de orice apel în justiţie. Aliaţii săi din Frăţia Musulmană au anulat un miting de susţinere a preşedintelui, care era planificat marţi.

Morsi a avut o întâlnire cu magistraţii de la Cairo, în care a subliniat că măsura ar fi temporară şi în interesul poporului, dar nu a dat înapoi de la decizia sa. "Nu există schimbări în declaraţia constituţională", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui în faţa jurnaliştilor, afirmând totuşi că preşedintele le-a precizat judecătorilor că deciziile irevocabile se referă doar la problemele legate "de prerogativele sale suverane".

Faptul în sine, însă, că preşedintele a convocat această reuniune, arată că egiptenii nu mai acceptă, cel puţin aşa uşor, ca liderii lor să opereze undeva în afara legii. Câteva sute de protestatari îşi au tabăra în continuare în Piaţa Tahrir, iar Opoziţia plănuieşte o demonstraţie masivă în cursul zilei de marţi.

Tulburările care afectează ţară de câteva zile au provocat moartea a două persoane. Potrivit ministrului Sănătăţii, 444 de persoane au fost rănite în total în aceste confruntări.

Decretul prezidenţial al lui Morsi prevede ca orice alt decret al său să fie scutit de posibilitate de apel în justiţie. Asta după ce tot preşedintele a dizolvat Parlamentul anterior. În context, Tribunalul administrativ din Egipt a anunţat că va examina pe 4 decembrie o cerere de anulare a "declaraţiei constituţionale", care extinde prerogativele preşedintelui Morsi, potrivit şefului-adjunct al Consiliului de Stat.