
Politică
Negocieri dificile, la Chişinău
lupu-marian-presedintele-partidului-democrat-republica-moldova-fost-lider-comunist-fost-sef-al-parla.jpg

Corespondentul RFI la Chişinău, Valeria Viţu
Coaliţia de centru-stânga este tot mai aproape de constituire, judecând după ultimele declaraţii ale negociatorilor din partea Partidului Democrat şi ai Partidului Comuniştilor. "Au fost discutate aproape toate detaliile şi chiar în următoarele 24 de ore ar putea fi anunţată o decizie finală. Dacă va fi nevoie, ne vom întâlni şi mâine", spune deputatul comunist, Igor Dodon.
Liderul democrat, Marian Lupu a anunţat că pentru joi, la ora 12, este programată şedinţa Consiliului Naţional al Partidului Democrat, unde cel mai probabil va fi luată o decizie finală privind constituirea viitoarei coaliţii de guvernare. "A fost un dialog bun, au mai rămas câteva detalii", declară Lupu.
Prin urmare, la şedinţa de joi a Parlamentului ar putea va fi anunţată majoritatea parlamentară şi va fi ales preşedintele Legislativului.
Până atunci, funcţia de şef al Parlamentului, dar şi cea de preşedinte interimar al Republicii Moldova îi revin premierului în exerciţiu, Vlad Filat.
Totodată, în dupa-amiaza zilei de miercuri urmează să aibă loc o nouă rundă de discuţii dintre PD-ul ex-comunistului Marian Lupu, PL-ul lui Mihai Ghimpu şi PLDM-ul lui Vlad Filat.
Negocierile dintre cele trei formaţiuni sunt marcate în cotinuare de disensiuni. Liberalii insistă ca una dintre principalele instituţii de drept, cum ar fi Procuratura Generală, Centrul Anticorupţie sau Ministerul de Interne să revină PL-ului, ceea ce nu e pe placul Partidului Democrat şi al Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova.
UPDATE : Liderii Partidului Liberal Democrat, Partidului Democrat şi Partidului Liberal se vor întâlni din nou miercuri, 29 decembrie, la ora 16, pentru cea de-a 12-a rundă de negocieri, în vederea formării unei coaliţii de centru-dreapta, informează Jurnal de Chişinău.