Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Negocieri președinte-partide. Cine va fi desemnat premier?

basescu-antonescu.jpg

Traian Băsescu și Crin Antonescu

Luni, 17 decembrie, va fi prima zi de consultări între președinte și partidele parlamentare. Traian Băsescu se va întâlni cu liderii formațiunilor, care, conform alegerilor, au intrat în Parlament, pentru stabilirea unei majorități și desemnarea premierului. Șeful statului a chemat toate partidele în același timp la Palatul Cotroceni, fapt ce a nemulțumit USL, care ar fi dorit negocieri separate.

Președintele i-a deranjat pe social-liberali, când a anunțat vineri că vrea o întrunire comună a tuturor partidelor pentru discuții privind crearea unei majorități și desemnarea unui prim-ministru. Liderul PNL, Crin Antonescu, a amenințat cu boicotarea discuțiilor din această cauză.

”Dacă ne cheamă pe toți, la aceeaşi oră, ca la colhoz, eu nu merg!”, a amenințat liberalul care a înaintat totuși și varianta ca un alt coleg de partid să meargă în locul său la Cotroceni.

Chiar și așa, Crin Antonescu a dezvăluit că în urmă cu 5 zile a avut o întâlnire informală cu șeful statului. ”Discuțiile au fost legate de desemnarea lui Victor Ponta în funcția de prim-ministru”, a precizat copreședintele alianței USL.

Premierul Victor Ponta a confirmat la rândul său că a participat la intalnire, dar a refuzat sa dezvaluie despre ce s-a discutat. Liderul PSD a precizat doar că s-a întâlnit cu președintele Traian Băsescu în ideea evitării unei noi crize politice.

În altă ordine de idei, USL urmează să aibă discuții cu UDMR pentru cooptarea Uniunii într-o majoritate largă, care să le permită social-liberalilor să modifice inclusiv Constituția. Maghiarii negociază, însă, la sânge: liderul Kelemen Hunor, mandatat de partid pentru a purta negocieri, a declarat că va merge la discuții cu liderii USL, unde așteaptă să vadă propunerile de portofolii ce ar urma să revină UDMR.

În timpul acestor negocieri și dispute politice, Traian Băsescu păstrează suspansul cu privire la numele noului premier. Șeful statului a realizat recent și un portret al viitorului șef al Executivului, care nu pare să îl descrie pe Victor Ponta.

”Viitorul premier trebuie să fie un pro euro-atlantist, loial și care să nu aibă pete în trecutul său”, declara atunci Traian Băsescu.

În replică, Victor Ponta a precizat zilele trecute că nu se regăsește în descrierea președintelui, dar că este sigur că el va fi nominalizarea pentru postul de premier.

Întrunirea la care vor participa șeful statului și reprezentanții partidelor parlamentare este programată să înceapă luni, la ora 10.00.