Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Nicolai: Reacţia Jandarmeriei în faţa violenţelor a fost ezitantă, aproape complice

nicolai-reactia-jandarmeriei-fata-violentelor-fost-ezitanta-aproape-complice.jpg

Norica Nicolai critică reacţia Jandarmeriei în faţa violenţelor din Bucureşti.

Vicepreşedintele PNL, Norica Nicolai, critică dur reacţia Jandarmeriei în faţa violenţelor din Bucureşti. Europarlamentarul spune la RFI că jandarmii au fost ezitanţi şi aproape complici cu tinerii care au comis actele huliganice din centrul Capitalei, în acest week-end.

Pentru Norica Nicolai, reacţia Jandarmeriei în faţa violenţelor din Bucureşti a fost "mai mult decât ezitantă, pentru că în raport cu proporţia combatanţilor din Piaţa Unirii, foarte puţini oameni care provocau violenţe, care distrugeau gratuit, care încercau să creeze o anumită stare de spirit şi după părerea mea, să motiveze o anumite atitudine publică, în sensul de a-i compromite pe cei care manifestau paşnic, reacţia Jandarmeriei a fost una mai mult decât ezitantă, aproape complice".

Vicepreşedintele PNL apreciază în schimb reacţia de luni seară a jandarmilor, chiar dacă nu au mai avut loc violenţe în Bucureşti. "Faptul că aseară şi-au intrat în atribuţiile pe care legea le conferă, îi onorează şi eu salut acest tip de comportament", declară Norica Nicolai.

Societatea civilă şi clasa politică sunt divizate în privinţa reacţiei jandarmilor în timpul violenţelor de duminică seară, din Bucureşti. Dacă unele voci acuză forţele de ordine că nu au fost echipate corespunzător şi nu au putut preveni formarea unor grupuri de turbulenţi, altele apreciază faptul că scutierii nu au intervenit prea dur, pentru a nu-i provoca şi mai mult pe tinerii care aruncau cu pietre şi sticle incendiare.

 
Norica Nicolai, intervievată de Cosmin Ruscior, despre reacţia Jandarmeriei în faţa violenţelor din Bucureşti