Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Nicolas Sarkozy, în exerciţiu mediatic: urările televizate de an nou

nicolas-sarkozy-exercitiu-mediatic-foto-reuters.jpg

Nicolas Sarkozy, în exerciţiu mediatic. Foto: Reuters

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, se va adresa compatrioţilor săi sâmbătă seară pentru a cincea şi ultima oară a mandatului său. Un tradiţional mesaj de An Nou care de această dată va fi fără îndoială marcat de criza economică, dar şi de perspectiva alegerilor prezidenţiale din primăvara viitoare, scrutin la care, pentru moment, Sarkozy nu a spus dacă va candida sau nu. Toate semnalele tind să arate însă că şeful statului va dori un al doilea mandat.

Vasile Damian:

Nici un preşedinte francez nu poate scăpa de acest tradiţional "exerciţiu" mediatic - urările televizate de an nou. Contextul în care însă ia cuvântul de această dată Nicolas Sarkozy e mai sumbru ca niciodată. Spre deosebire de anii trecuţi, şeful statului nu mai poate face nicio promisiune. De altfel, nici un lider politic nu-şi mai poate permite luxul acesta. Ce poate anunţa atunci Sarkozy în faţa francezilor, o populaţie care crede tot mai puţin în cuvântul politicienilor?

Franţa e ameninţată de recesiune - probabil deja a intrat în ea. Faimoasa notă triplu A dată datoriei franceze e şi ea pe ducă. Moneda unică euro, care împlineşte zece ani de existenţă, nu mai ştie cât are de trăit. Şomajul e în continuă creştere şi la un nivel record din 1999 încoace, riscând să ajungă repede la zece procente din populaţia activă a ţării. Tabloul este aşadar mai mult decât întunecat.

În plus, politica lui Nicolas Sarkozy e respinsă de doi francezi din trei, rezerva de voturi pentru o eventuală victorie a sa în mai 2012 este insuficientă. Cu alte cuvinte, cum sublinia recent un editorialist francez, toate ingredientele unui vot contestatar sunt reunite pentru a-i bara calea lui Sarkozy spre un al doilea mandat.

Nicolas Sarkozy, recunoscut odinioară ca un mare specialist în arta comunicării

De ce arme dispune astăzi şeful statului pentru a putea spera la o victorie peste patru luni, dacă bineînţeles se va decide să candideze la un nou mandat? Clasat mult în urma challengerului său socialist, potenţialul său adversar în luna mai, François Hollande, locatarul palatului Elysée are începând de acum o "fereastră de tir" destul de favorabilă. Odată cu tradiţionala urare de An nou adresată tuturor francezilor în seara de 31 ianuarie, pentru Nicolas Sarkozy începe o perioadă plină de urări similare. Clasa politică, diversele instituţii ale statului, liderii religioşi şi spirituali, sindicatele - toată lumea va avea parte în luna ianuarie de urări de bine din partea preşedintelui, tot atâtea ocazii deci pentru a insista asupra temelor de predilecţie ale francezilor, chestiunile care vor decide soarta scrutinului din 6 mai.

În perioada imediat următoare Sarkozy ar putea publica şi o carte sau o "scrisoare către francezi", după modelul utilizat în 1988 de socialistul François Mitterrand pentru a le cere franczilor să-l realeagă pentru un nou mandat. Teoretic, Sarkozy are argumentele gata pregătite: apărându-şi bilantul celor cinci ani petrecuţi în fruntea ţării, şeful statului ar putea cere un nou mandat de cinci ani pentru a termina cu bine reformele pe care n-a putut să le ducă la bun sfârşit în primul din cauza diverselor crize.

"Trebuie să ai iniţiativă tot timpul - pe plan economic, social, dar şi diplomatic - dacă vrei să te remarci şi să ai şanse de victorie", promitea recent un apropiat al lui Sarkozy. Nimeni nu poate însă prezice pe ce ton şi cu ce argumente va veni sâmbătă seara şeful statului în fata compatrioţilor săi, cei mai pesimişti oameni din lume, potrivit unui recent sondaj de opinie internaţional.