Numele noului premier grec, sinonim cu ambiţia

După ce a fost şef al Opoziţiei ani la rând, Antonis Samaras se vede în sfârşit ajuns la putere, acum, la 62 de ani. Numele lui Samaras este pentru mulţi dintre greci sinonim cu ambiţia. Cariera politică şi-a început-o ca deputat, la 26 de ani. Apoi, la începutul anilor 90, a devenit ministru de Externe.

Tot Antonis Samaras este cel care a inflamat, prin luările sale de poziţie naţionaliste, divergenţele pe tema numelui fostei republici iugoslave Macedonia. Şi chiar dacă Grecia consideră până în ziua de azi că Macedonia poate fi numită doar provincia istorică din componenţa sa, premierul de atunci, Constantin Mitsotakis, a decis în 1992 să-l excludă din Guvern din cauza acestor poziţii. În loc să plece capul, Samaras şi-a creat propriul partid, Primăvara democratică. Faptul că a reuşit să atragă de partea sa mai mulţi deputaţi a dus la căderea Guvernului Mitsotakis în 1993 şi la pierderea alegerilor de către partidul din care făcuse parte. Alegerile de atunci au fost câştigate de socialiştii din Pasok, conduşi de Andreas Papandreou.

Ulterior, în 2004, Samaras s-a întors la fostul său partid. Şi a trecut printr-un proces de “curăţare”, întâi ca ministru al Culturii, apoi ca şef al partidului. A fost ales lider al formaţiunii Noua Democraţie, după ce fostul lider al conservatorilor şi premier, Costas Karamanlis, a pierdut în 2009 alegerile în faţa aceluiaşi Pasok, condus de această dată de Papandreou-fiul, Giorgios Papandreou, care devine premier. Papandreou fost nevoit la convieţuire cu Samaras ca lider al Opoziţiei, o sarcină deloc uşoară.

Prietenia şi rivalitatea cu Papandreou

De Papandreou, pe Samaras îl lega o prietenie veche, dar şi o rivalitate la fel de veche. Cei doi au fost colegi de cameră în vremea studenţiei de la colegiul Amherst, din Massachusetts. Atunci, în urmă cu 40 de ani, Samaras şi Papandreou glumeau că vor dărâma junta care conducea Grecia şi că vor guverna ei înşişi ţara împreună. Amândoi erau din familii politice cu tradiţie, vorbeau fluent limbi străine, citeau ziare occidentale şi erau bine priviţi de politicienii străini. Aveau viziuni diferite: Papandreou era o fire libertină, iar Samaras avea viziuni extem de conservatoare. După 2009, cu Papandreou ca premier şi Samaras ca lider al Opoziţiei, între cei doi a început o bătălie politică pe viaţă şi pe moarte, cu riscul de a destabiliza ţara. Pa parcursul a doi ani, Samaras s-a opus cu înverşunare memorandumului semnat de Guvernul Papandreou cu Uniunea Europeană şi FMI. Ba chiar a exclus-o din partid pe Dora Bakoyannis, care a votat în favoarea documentului. A reuşit să forţeze până la urmă alegerile anticipate. Lupta s-a terminat cu scoaterea din peisajul politic a vechiului său rival, Giorgios Papandreou.

Forţat la moderaţie

În 2011, Samaras a început să fie însă constrâns să fie ceva mai maleabil: a acceptat şi să facă parte din Guvernul de tranziţie al lui Lucas Papademos, alături de acelaşi vechi partid rival: Pasok. A trebuit şi să semneze cel de-al doilea acord de împrumut negociat de Grecia, dat cu condiţia unor noi măsuri de austeritate. Astăzi, Samaras şi-a văzut visul cu ochii: a fost învestit premier, chiar dacă va fi obligat să guverneze tot alături de socialişti. Lucrurile par să pornească bine: Samaras s-a pus deja de acord cu vechii rivali, pentru a cere creditorilor Greciei o amânare de doi ani, pentru a atinge ţintele impuse.