Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Opoziţia din Belarus caută aliaţi internaţionali

lukasenko-alexandr-reuters.jpg

Preşedintele din Belarus, Alexandr Lukaşenko (Foto : Reuters)

Presa bielorusă din exil se mobilizează împotriva preşedintelui autoritar, Alexandr Lukaşenko. Totul este orchestrat de la Varşovia, unde are loc miercuri, 2 februarie, o conferinţă internaţională a donatorilor în favoarea Opoziţiei democratice.

Televiziunea Belsat este vârf de lance al mobilizării mediatice anti-Lukaşenko. Fondat şi instalat în capitala Poloniei, postul Belsat TV se laudă că este singurul canal bielorus din lume, care emite în Republica Belarus şi nu este controlat nici de Lukaşenko, nici de ruşi.

În Belarus, pe teren, jurnaliştii canalului spun Agenţiei France Presse că sunt hărţuiţi de Poliţie, li se distruge sau confiscă materialul, iar acreditările oficiale le sunt refuzate sistematic. Iată de ce conferinţa donatorilor, organizată miercuri, la Varşovia, la iniţiativa Ministerului polonez de Externe şi la care participă 40 de ţări, printre care cele 27 ale Uniunii Europene, dar şi americanii suscită speranţe în rândul presei din Opoziţie.

Pentru moment, Varşovia contribuie cel mai mult la sprijinirea acestor canale independente : alături de Belsat TV, alte două radiouri în limba belarusă sunt bazate în capitala Poloniei. Un al treilea post este finanţat de Europa Liberă.

În Estonia, opozanţii din Belarus, aflaţi în exil au lansat o televiziune pe Internet. Iniţiative lăudabile, dar insuficiente pentru a clătina regimul Lukaşenko.

Uniunea Europeană a decis să acţioneze mai dur, impunând luni o serie de noi sancţiuni administrative împotriva unor membri ai nomenclaturii de la Minsk.

Pentru moment, însă, cei 27 au renunţat să aplice şi sancţiuni economice acestei foste republici sovietice, conduse de 16 ani de acelaşi dictator, Alexandr Lukaşenko.