Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Opoziţia rusă nu abandonează: noi manifestaţii sâmbătă la Moscova

opozitia-rusa-nu-abandoneaza-noi-manifestatii-sambata-moscova.jpg

Militant al Opoziţiei ruse, arestat la Moscova (Foto: AFP/Alexander Nemenov)

Opoziţia rusă face apel la noi manifestaţii, după victoria lui Vladimir Putin la alegerile prezidenţiale de duminică, 4 martie. Un miting de protest ar putea avea loc sâmbătă.

Opoziţia decepţionată că nu a reuşit să intre în turul doi cu Vladimir Putin, la alegerile prezidenţiale, le dă întâlnire partizanilor ei sâmbătă, 10 martie, la Moscova.

Potrivit unuia dintre organizatorii mişcării de contestare, negocierile cu Primăria sunt în curs. Discuţiile ar putea fi mai delicate, după incidentele de luni seară, din Piaţa Puşkin. La finalul oficial al manifestaţiei, câţiva organizatori, printre care şi liderul frontului de stânga, Serghei Oudaltsov şi celebrul blogger anticorupţie Alexei Navalny au cerut ocuparea Pieţei pe termen nedefinit. Până la urmă, organizatorii au ajuns în dubele forţelor de intervenţie.

Această campanie de nesupunere civică nu este însă pe gustul tuturor celor din Opoziţie. Mai mulţi reprezentanţi ai mişcării de contestare au părăsit rapid Piaţa, luni seară. Lucru taxat de alt blogger, Ilia Varlamov, pe contul său de Twitter: "Este clar în prezent că doar Oudaltsov şi Navalny sunt pregătiţi să meargă până în pânzele albe şi că nu le e teamă. Ceilalţi doar îşi fac reclamă".

De partea sa, şeful partidului liberal Iabloko, Serghei Mitrokhine, scrie şi el pe Twitter: "Demersul hazardat al lui Oudaltsov şi al oamenilor lui face jocul Puterii. Fiecare provocare de acest gen reduce numărul participanţilor la manifestaţii".