Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Opoziţia de la Sofia va introduce o nouă moţiune de cenzură

200804-3922.jpg

Opoziţia de la Sofia va introduce o nouă moţiune de cenzură

La mai puţin de două luni după eşecul celei de a patra moţiune de cenzură împotriva guvernului condus de socialistul Serghei Stanishev, opoziţia bulgară de toate culorile a început strângerea de semnături în parlament pentru o nouă încercare de a fi debarcată coaliţia de centru-stânga.

Moţiunea de cenzură va fi introdusă joi sau cel târziu vineri. De această dată, la baza iniţiativei stau scandalurile în lanţ din Ministerul de Interne, condus de vicepreşedintele partidului socialist Rumen Petkov şi "îmbrăţişarea de tip mafiot dintre putere şi crima organizată".

Ministrul de interne a refuzat să demisioneze după ce s-a aflat despre întâlnirile sale cu capi prezumptivi ai lumii interlope.Partenerii la guvernare ai partidului socialist - ţariştii şi etnicii turci, de data aceasta, nu sunt categoric de partea primului ministru. Ţariştii au şi avertizat că în cazul în care scandalul nu-şi va găsi rezolvarea, vor putea părăsi coaliţia, cea ce ar echivala cu alegeri parlamentare anticipate.

De seriozitatea crizei vorbeşte faptul, că primul ministru Serghei Stanishev şi-a amânat, fără explicaţii, vizita la Londra, ce urma să aibă loc vineri şi sâmbătă.

Motivându-se cu insuficienţa informaţiilor, preşedintele Gheorghi Parvanov a respins cererea opoziţiei de a fi convocat consiliul consultativ pentru securitate naţională.

Centriştii din GHERB - partidul nou creat al ex-generalului şi primar al Sofiei, Boiko Borisov, care a câştigat alegerile europene şi cele locale, au propus organizarea cât mai rapidă de alegeri parlamentare anticipate. Identică este şi poziţia ultranaţionalistelor din "Ataca".

Sofia, Petio Petkov

3/04/2008;15.30h