Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


IN or OUT - Marea Britanie nu va organiza referendum

O moţiune care cerea un referendum privind menţinerea Marii Britanii în UE a fost respinsă luni seara în Parlament, în cadrul unui vot marcat de o rebeliune fără precedent a conservatorilor eurosceptici împotriva premierului David Cameron.

În total, 483 de deputaţi au votat împotriva organizării unui astfel de referendum, în timp ce 111 s-au pronunţat pentru o consultare populară, dintre care aproape 80 de deputaţi conservatori (unul din patru), care şi-au anunţat hotărârea de a ignora recomandările de vot ale şefului Guvernului.

Votul aşteptat la începutul serii era pur consultativ, iar moţiunea nu avea nicio şansă să fie adoptată. Opoziţia laburistă şi liberal-democraţii - aliaţi ai conservatorilor în cadrul coaliţiei guvernamentale şi eurofili - se opuneau acestei măsuri.

Dar rebeliunea parlamentară fără precent constituie o înfrângere politică majoră pentru Cameron, care a preluat puterea în urmă cu 17 luni.

La începutul după-amiezii, el a încercat să descurajeze rebelii să voteze moţiunea care propunea să le fie oferite britanicilor trei opţiuni: menţinerea în UE, ieşirea sau renegocierea unor legături mai slabe, bazate pe "comerţ şi cooperare".

"Interesul nostru naţional este să fim în UE, să ajutăm la stabilirea normelor care domină piaţa unică, cea mai mare piaţă a noastră pentru exporturi, deoarece absoarbe 50 la sută dintre exporturile noastre", a declarat el.

 
AUDIO: Corespondentul RFI la Londra Petru Clej