
Politică
Orban: Un rezultat negativ la referendumul din Grecia ar putea avea consecinţe dramatice
orban-un-rezultat-negativ-referendumul-grecia-ar-putea-avea-consecinte-dramatice.jpg

Ministrul Afacerilor Europene afirmă că "decizia premierului grec a stârnit îngrijorări majore în toate statele membre, nu numai din zona euro, ci şi din afara zonei euro. Consecinţele unui NU în acest referendum ar putea fi imprevizibile şi ar putea influenţa nu numai evoluţia zonei euro, ci şi evoluţia întregii Uniuni Europene. E clar că în condiţiile în care acest referendum va fi menţinut, va trebui să ajutăm cât mai mult, astfel încât să se poată ajunge la un rezultat pozitiv".
Leonard Orban spune că vor exista "consecinţe dramatice" ale unui rezultat negativ la referendumul din Grecia pe tema planului european de salvare financiară a statului elen: "Un rezultat negativ la acest referendum ar putea avea consecinţe dramatice pentru întreaga Uniune Europeană şi pentru zona din care facem parte. În mod cert, dacă vor fi evoluţii negative în Grecia, acestea se vor răsfrânge şi asupra a ceea ce se întâmplă în România".
Leonard Orban crede că în scenariul unui rezultat negativ al referendumului, "există riscul ca Grecia statul elen să intre în faliment. În al doilea rând, există riscul ca Grecia să iasă din zona euro, cu toate consecinţele asupra acestei zone şi asupra întregii Uniuni Europene. Chestiunile acestea în mod cert vor crea tensiuni foarte mari la nivelul sistemului bancar, nu numai din Grecia, ci din întreaga Uniune Europeană".