Pagini neştiute din istoria teritoriilor franceze

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy s-a aflat miercuri în Haiti, joi în Martinica şi apoi în Guyana. Haiti a fost colonie franceză, Martinica şi Guyana sunt în continuare teritorii franceze.

Cei care iubesc Franţa au tendinţa uneori de a idealiza istoria ei. De altfel, chiar şi francezii înşişi, prin şcoala istorică a secolului al XIX-lea au avut tendinţa de a-şi povesti trecutul în cheie eroică, istoria Franţei căpătând nişte dimensiuni mitologice.

Iată de ce, ori de câte ori ies la lumină şi paginile sumbre ale istoriei Franţei, multă lume rămâne surprinsă şi se întreabă "e oare adevărat, să fi făcut francezii astfel de lucruri ?".

Iată un detaliu : în 1804, după o revoltă a haitienilor, de fapt a sclavilor de pe insula Haiti, crunt exploatată de francezi, Napoleon a acceptat să recunoască independenţa acestui nou stat, devenită prima republică neagră din istoria lumii. Franţa a cerut însă, la acea oră, despăgubiri enorme, în schimbul recunoaşterii independenţei. Practic, haitienii au plătit timp de 80 de ani un fel de "tribut" Franţei, în schimbul libertăţii lor, iluzorii de altfel.

De necrezut este şi faptul că din 1804 până ieri, nici un preşedinte francez nu a vizitat statul Haiti, altfel spus un teritoriu francofon, de unde au ieşit şi câteva nume ilustre de scriitori, care şi-au redactat opera în limba lui Voltaire.

Să fi fost clasa politică franceză atât de supărată pe haitieni, pentru că şi-au dorit independenţa, încât a trebuit să treacă 206 ani până când un preşedinte francez a călcat din nou pe teritoriul haitian ? Această întrebare pluteşte în misterul istoriei.

Rămân însă faptele, evocate pe scurt, mai sus, care au dat naştere unor comentarii dintre cele mai critice. Un comentator spunea zilele trecute : ia te uită, a fost nevoie ca în Haiti să moară 217 mii de oameni ca Franţa să-şi trimită în sfârşit preşedintele în vizită la Port-au-Prince.

Nicolas Sarkozy, căruia nu-i plac, în principiu, scenele de pocăinţă istorică a recunoscut în Haiti că Franţa a exploatat totuşi mult prea mult acest teritoriu la ora aventurii sale coloniale. El a mai precizat că oricum avea pe agenda sa o vizită în Haiti şi şi-ar fi dorit să vină pe insulă în condiţii mai puţin dramatice. Ei bine, n-a fost să fie, ceea ce nu înseamnă că Nicolas Sarkozy nu s-a arătat sensibil la suferinţele haitienilor.

În următorii doi ani, Franţa va aloca ajutoare de 326 de milioane de euro haitienilor (în aceşti bani intră însă şi anularea datoriei pe care Haiti o avea faţă de Franţa, de 56 de milioane de euro).

În Martinica şi Guyana, vizita preşedintelui Sarkozy are cu totul alte obiective, cu accentul pe o reformă teritorială. Interesant este însă faptul că aceste teritorii de peste mări s-au exprimat recent, în cadrul unui referendum, împotriva unei autonomii sporite. Nu vrem să ne îndepărtăm şi mai ales să ne separăm de metropolă, ci vrem să fim în continuare ajutaţi de statul francez. Iată mesajul alegătorilor, în ciuda unor gesticulaţii separatiste, care rămân minore.

N-aş spune că haitienii regretă acum că n-au rămas în sânul Frantei, ca să poată beneficia de aceleaşi avantaje pe care le au locuitorii din Martinica şi Guyana. Nici în aceste teritorii, paginile de istorie scrise de francezi n-au fost prea glorioase. Şi totuşi, creolii din Martinica şi Guyana sunt astăzi francezi şi se consideră mai norocoşi decât vecinii lor haitieni.